Povestea frunzei

Va oferim spre lectura povestea “Povestea frunzei” scrisa de Drina Sarbu.

Soarele arzator. Baiatul s-a jucat pana l-a toropit caldura. Sta sub copac, sa se racoreasca. Cu fata in sus, priveste coroana pomului.

- Oh, cat de verde si racoros e frunzisul, spune baiatul.

- Dar cine esti tu, voce subtirica?

- Sunt frunza, una din frunzele care te apara de arsita.

- Desigur, sunt bucuros sa te cunosc si sa ascult povestea frunzelor.

- Si eu sunt bucuroasa ca pot sa-ti vorbesc despre mine … Sa stii, frunzele n-au aparut din senin pe ramurile pomului. Noi am stat multe zile ascunse in mugurii lui. Am dormit incolo acolo inca de asta iarna. Mai intai ca seva. Apoi am devenit frunze-copii, infasate in straie de muguri. Asa am asteptat pana a venit primavara.

- Aha, stiu, exclama baiatul: soarele, mangaind mugurii, v-a trezut din somn si v-a spus: “Haideti, frunzulitelor, s-a facut timp frumos, e vremea sa rasariti!”

- Chiar asa, continua frunza. Pomul, care e … mana noastra, si-a deschis mugurii – acesti ochi ai sai – care pandeau cu nerabdare zilele calde. Din ei, micile frunze au inceput sa freamate ca niste pleoape in adierea vantului. Soarele si aerul au prins sa le coloreze cu penelul lor nevazut. Mai intai, in verde crud, apoi in verdele de culoarea smaraldului. Frunzele au ocrotit bobocii, florile si fructele pomului …

Ele dau umbra si racoare omului si tot ele primenesc aerul facandu-l pacut, datator de sanatate.

- Dar toamna, de ce ingalbenesc frunzele? intreba baiatul.

- Asa scrie in cartea naturii. Dupa ce fructele sunt culese si vara se duce, rostul frunzelor pe ramuri se incheie. Dar asta nu inseamna ca frunzele mor. Nicidecum. Ele se asaza ca un covor pe pamant, unde le asteapta alte indatoriri.

- Pai, ce fel de indatoriri? se mira baiatul. Stiu ca se fac mici mititele, negre si urate si putrezesc pe pamant.

- Uite ca ai nimerit-o! da, noi frunzele, parasim pomii si ne asternem pe pamant amestecandu-ne cu micile lui vietati si ne transformam in hrana pentru pomi si plante. Copacul isi trage din pamant aceasta hrana prin radacinile sale. Sub scoarta, trunchiului sau ingrasamintele devin seva, iar seva circula inspre ramuri. Si ajunge acolo de unde au plecat fostele frunze. S-au dus si s-au inapoiat. Ca intr-o hora. Pentru ca sa stii, baiatule, ca aceasta seva …

- Aceasta seva se va naste la muguri noi in care se vor afla viitoarele frunze … Si mugurii vor astepta sa vina iarasi primavara … Asa-i? …