Cum s-a facut pastravul

Va oferim spre lectura povestirea “Cum s-a facut pastravul”.

Acum multi ani, la tarmul unui lac adanc se inalta un castel maret. In castelul acesta traia o fata tanara si foarte frumoasa. Fata era logodita dupa un fiu de imparat. Dar in ajunul nuntii, niste talhari l-au omorat pe acest logodnic si l-au aruncat in apa lacului.

Biata fata plangea toata ziua la tarmul lacului, iar lacrimile ii cadeau in apa si se prefaceau in perle albe.

Dupa cateva vrem a pierit si fata cea frumoasa, iar in apa intunecata a lacului a aparut un peste alb, necunoscut pana atunci. Aceasta li s-a parut atat de curios batranilor pescari, incat isi ziceau intre dansii: “De buna seama ca pestele cel alb nu e decat fata care locuia in castel, se vede trava, vreo vrajitoare rea la inima a prefacut-o in chipul acesta sa fie intotdeauna aproape de trupul logodnicului ei.”

De aceea pescarii se fereau sa prinda pestele cel alb care a trait multi ani in lacul de langa castel.

Intr-o zi a venit la lac un soldat tanar si a inceput sa pescuiasca. Pescarii l-au rugat sa nu prinda pestele cel alb pentru ca acest peste este logodnica fiului de imparat.

Soldatul a rasn insa de cuvintele lor si cand pestele cel alb a intrat in lreaja lui, el si-a zis plin de bucurie: “Ah, acum stiu ca am sa ma ospatez cu un peste foarte gustos.”

Si-a dus pestele acasa si l-a pus in tigaie ca sa-l prajeasca. Pestele plangea, asa cum ar fi plans un om adevarat, soldatul insa radea si il intorcea mereu in tigaie.

Totusi, pestele nu se prajea. Soldatul a inceput sa-l intepe cu furculita si la fiecare intepatura pestele ofta asa de dureros, incat oricine s-ar fi cutremurat de mila. Numai soldatul se arata nepasator.

L-a scos din tigaie si l-a pus pe o farfurie, dar cand a intins din nou furculita ca sa-l intepe si sa-l duca la gura, pestele a sarit din farfurie si s-a prefacut intr-o fata frumoasa, asa cum fusese mai inainte. Imbracata intr-o rochie alba, cu un val alb pe cap si cu o panglica de aur in jurul parului. Numai ca din multe locuri ale trupului sangele ii curgea siroaie.

“Iata unde m-ai intepat cu furculita, tu, soldat fara mila”, ii zise ea aratandu-i ranile ce i le facuse.

Cand auzi aceasta, soldatul s-a mahnit foarte mult, ca s-a purtat asa cu fata cea frumoasa.

“De ce nu m-ai masat in lac? il intreba ea. De ce m-ai impiedicat sa-mi fac serviciul?”

Soldatul se intrista amar si a inceput sa se roage de iertare: “Nu stiam ca tu ai o slujba de indeplinit in fundul apei.”

Fata i-a intors vorba: “Eu am o datorie. Acolo in apele adanci il astept pe logodnicul meu. Si daca ma cauta si nu ma gaseste, sa stii ca am sa te prefac in broasca raioasa si murdara.”

Auzind aceasta, soldatul a cazut in genunchi rugandu-i-se sa-l ierte. Logodnica fiului de imparat i-a zis: “Leapada-te de relele tale apucaturi si fii de aici incolo om cumsecade, pentru ca daca vei fi si in viitor rau la inima, sa stii ca n-ai sa scapi de blestemul meu si de pedeapsa mea, oriunde ai fi. Deocamdata, du-ma la locul din care m-ai scos.”

Nici n-apuca soldatul sa-i spuna un cuvant de multumire, ca logodnica fiului de imparat s-a facut din nou nevazuta si inaintea lui statea acum iarasi pestele cel alb. Soldatul il puse intr-o farfurei si alerga in fuga mare la lac, tamandu-se ca vine logodnicul ei si nu o gaseste.

Dupa ce arunca pestele in lac, apa lacului a devenit rosie ca sangele. Raurile de la munte au spalat sangele, insa pe trupul pastravului au ramas petele rosii facute de intepeturile cu furculita ale soldatului fara mila.

Si asa s-a facut pastravul, care pana in ziua de azi a ramas cu pete rosii.