Cand umbli dupa chilipir

Va oferim spre lectura povestirea “Cand umbli dupa chilipir …” in versiunea lui Stan Protopopescu.

O patesti, asa cum a patit-o un oarecare Tanase, insa nu Tanase prietenul lui Haplea.

Si asa, acest Tanase, care, pare-mi-se, era de la Porstilesti, a mers intr-o zi la oborul de vite cu gandul de a cumpara un cal, dar si cu hotararea de a-l cumpara cat mai ieftin. “Vreau un chilipir!”.

Cu astfel de ganduri, a inceput sa se invarteasca prin obor. Se oprea inaintea fiecarui cal, il cerceta la dinti, ca sa-i afle varsta, il lovea pe picioare, ca sa vada daca n-are vreo boala, apoi, stamband din nas, intreba pe stapanul lui: “Cat ceri pe el?”. Iar cand omul ii spunea un pret, Tanase dadea dispretuitor din umeri si zicea: “Sa dau atatia bani pe o gloaba ca aceasta? Niciodata!”

Trece la alt cal, iarasi se oprea si iarasi a facut la fel. Asa a facut el ocolul oborului si a cercetat pe tot caii, spunand depsre toti ca sunt niste gloabe si ca nu fac nici pe jumatate din pretul ce il cereau stapanii lor.

Ziua a ajuns pe sfarsite, iar oborul aproape s-a golit. Mergand cu capul in jos, isi vorbea singur si isi zicea: “Nu cumpar, decat daca mi-l da ieftit. Vreau un chilipir!”

Tot vorbindu-si asa, s-a pomenit inaintea unui cal, care il privea cu ochi blanzi, de cal batrans i obosit. Asa si era. Totusi, Tanase si-a zis ca l-ar cumpara, daca stapanul lui il da pe un pret de chilipir. Intreba deci pe stapanul calului: “Ca imi ceri pe martoaga aceasta, care abia se tine pe picioare?”

- Nu e deloc martoaga, precum arata, ii raspunse omul. Daca iti spun secretul, se face mai viteaz si mai iute chiar decat un leu.

- Si care este acest secret? il mai intreba Tanase.

- Nu ti-l spun, decat dupa ce ne invoim din pret.

Dupa multa ciorovaiala, s-au invoit si asupra pretului. Omul, care il vindea, il lasase foarte ieftin, asa ca Tanase putea spune cu drept cuvant ca l-a luat chilipir. A platit, apoi a cerut omului sa-si spuna secretul.

“Iata care este secretul, ii raspunse acesta. Cand vrei sa pornesti cu el la drum ori sa-l pui la munca, sa-i torni intr-o ureche putin smoala fierbinte, iar in urechea cealalta, putin seu topit. Ai sa vezi cum se face dintr-o data mai viteaz si mai iute chiar decat un leu si cum nici armasarii cei mai sprinteni nu se pot lua cu el la intrecere.”

Tanase l-a crezut si s-a inapoiat acasa la el, tragand calul de capastru. Cand a intrat in curte, a chemat pe fiul sau si i-a zis: “Fugi si cumpara niste smoala si niste seu, pana ce eu fac focul si pregatesc doua galeti.”

Baiatul cumpara smoala si seu si a venit repede inapoi. Tanase a pus intr-o galeata smoala, in galeata cealalta seul si a asteptat sa se incalzeasca si sa se topeasca bine. In vremea aceasta, se intreba: “Trebuie sa-i pun in ureche mai intai smoala sau mai intai seu?”

Dar cand si smoala si seul au inceput sa fiarba in clocote, s-a hotarat sa-i toarne calului in ureche mai intai smoala – ceea ce si a facut. Insa smoala fierbinte l-a durut asa de tare pe bietul cal, ca dand un urlet groaznic, a rupt-o la fuga. A iesit din curte, a luat-o razna pe camp, dupa aceea a intrat intr-o padure unde s-a facut nevazut.

“Vezi, a zis fiului sau Tanase, i-am pus numai smoala si s-a facut ma iute decat un leu. Daca i-am fi turnat si seu topit, nu l-am fi putut ajunge nici cu aeroplanul.”

Dar nici acum nu l-au putut ajunge, adica, nu l-au putut gasi … Ba da, l-au gasit dupa vreo doua saptamani, dar sfasiat si mancat de lupi. Iata ce s-a ales din “chilipirul” lui Tanase.