Lebedele de Lev Tolstoi

Va oferim spre lectura povestea “Lebedele” scrisa de celebrul povestitor Lev Tolstoi. Traducerea apartine Valeriei Sadoveanu.

Zburau lebedele in stol, din tinuturile inghetate, spre tarile calde. Zburau peste mare. o zi si o noapte au zburat pe deasupra apei si inca o zi si o noapte, fara sa se odihneasca. Pe cer era luna plina si lebedele vedeau apa albastruie licarind jos, departe. Toate se instovira batand din aripi, insa nu se opreau, ci zburau inainte. In frunte zburau cele batrane si voinice, in urma cele tinere si mai plapande. La urma zbura cea ami tanara. Puterile ii slabisera. Nu putea sa zboare mai departe. Mai dadu o data din aripi si, cu aripile desfacute, se lasa in jos. Coboara tot mai aproape de apa, tot mai aproape, iar tovarasele ei se zareau tot mai departe, ca niste fulgi albi in lumina lunii. Strangandu-si aripile, lebada se lasa pe apa. Marea unduia sub ea, leganand-o. Stolul de lebede abia se mai zarea, ca o dunga alba pe cerul limpede si abia li se mai auzea freamatul aripilor in linstea departarii ...

Cand nu se mai vazu nimic, lebada isi pleca capul pe spate si inchise ochii. Statea nemiscata. Numai marea, saltand si coborand valurile mari, o legana usor. Inainte de luminatul zorilor, un vantulet usor incepu sa miste fata marii. Apa stropi pieptul alb al lebedei. Atunci, ea deschise ochii. In rasarit se inflacarau zorle. Luna si stelele palisera. Lebada rasufla adanca, isi intinse gatul, desfacu aripile si, batand cu ele de cateva ori apa, incepu sa zboare. Se inalta din ce in ce mai sus si, cand marea ramase departe, in urma, zbura inainte, inspre tinuturile calde.

Zbura singura, spre apele tainice, intr-acolo unde zburasera si tovarasele ei.