Ganduri si vorbe despre Eminescu
Spre preamarirea celui ce a fost daruit cu dumnezeiesc har si trist sfarsit de mucenic, ravnit-am si eu sa fac dupa abia intelesu-i chip o icoana nou. La fel eram cu iconarul, ce cu smerit gand si pioase maini se gateste de zugravit sfintile chipuri ...
Cu evlavie ca pe un leturghier i-am rasfoit cartea. Sufletu-i framantat catand sa intrezaresc printre maiestritele randuri. Cucernic urmarindu-l in paduri de argint si incaperi cu paianjenis in unghere, icoana lui se inchega in mintea mea in grai de psalmi si culori luate din apele curcubeului.
Dar cand a ramas s-o astern pe hartie, mahnit vazut-am, ca tot ce scrisesem nevrednic era de dansul. Iar zugraveala mea furata parea dupa alti carturari mai inainte. Si atunci incercarea mea mi-a parut covarsitor de grea si mai presus de mine ...
Dar cand atatia mesteri ai slovei l-au zugravit in atatea randuri, ce trasatura noua puteam eu s-adaug la chipu-i? Si cu ce dibace maine sa mai ating de umbre ce i-au fost lui desgur si suferinte.
Sufletul lui adanc de abis strafulgerat de luceferi puteam sa conturez in poleitele culori ce-n minte framantasem? Isopul ieftinelor laude puteam sa-i aprind lui, care cu un dureros orgoliu le-a respins intotdeauna? Si-n aducerea-mi aminte, in soapta cadentatea au picurat versurile:
Daca port cu usurinta si cu zambet a lor ura,
Laudele lor desigur m-ar mahni peste masuri.
Cartea lui - potir cu nestimate cu parere de rau am inchis-o.
Si icoana ce visasem sa fac preaslavindu-1, a ramas schitata in mintea mea numai.
Lucretia Petrescu
Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi: