Istoria aparitiei unei carti

Prin ajutorul cartii, oricine poate invata singur o multime de lucruri. In fiecare zi si la orice moment putem cerceta cartea, care ne vorbeste, ne instrueste si ne povesteste fel de fel de lucruri.

Mai mult decat atat, pe vremuri cartile erau rare si scumpe. La inceput, ele se scriau pe pergament. Tot pe atunci se vindeau niste tablouri, care se faceau apasand pe o foaie de hartie sau de pergament un fel de pecetie de lemn, care infatisa desenul in relief.

Pecetia se facea astfel: se sculpta lemnul, scobindu-se toata suprafata in jurul liniilor desenului. Astfel, acele linii erau mai iesite in afara, respectiv scoase in relief. Se ungea apoi pecetia cu o cerneala grasa si cand se apasa cu ea pe o foaie de hartie, cerneala se prindea de suprafata acesteia si astfel se reproducea desenul. Cu chipul acesta, se putea dobandi acelasi desen ori de cate ori s-ar fi vrut.

Un german, numit Gutenberg, observand ca titlul tablourilor era sculptat in lemn ca si desenul, s-a gandit ca tot astfel s-ar putea sculpta in lemn tare toate liniile unei pagine.

El a incercat acest lucru si a reusit. Astfel, el a tiparit prima sa carte, o gramatica pentru scoli. Dar aceasta modalitate de a tipari, intrebuintat de Gutenberg, era greu si destul de scump, caci trebuiau atatea placi de lemn, cate pagini avea cartea. Pe fiecare placa trebuiau scrise pe dos literele fiecarui cuvant si apoi fiecare litera trebuia sapata in relief.

Tiparindu-si cartea, Gutenberg s-a gandit la un mijloc mai lesnicios, cu care sa ajunga la acelasi rezultat. Astfel, a nascocit el literele despartite sau mobile, sapate pe mici bucatele de metal, care puteau tine mai multa vreme si prin ajutorul carora se puteau compune oricate pagini.

Gutenberg, fiind sarac, ca sa-si poata aduce la indeplinire planul sau, s-a unit cu doi oameni destepti si bogati, care l-au ajutat sa-si imbunatateasca descoperirea si, in curand, ei ai tiparit carti care semanau foarte bine cu cele scrise de mana. Astfel, a fost nascocita tipografia.

Pentru a tipari cu caractere sau litere mobile, trebuia ca aceste litere sa infatiseze desenul intors. Ele erau turnate in forme de otel. Metalul intrebuintat este un amestec de antimoniu si plumb.

Antimoniul este un metal cenusiu si care la privire seamana foarte bine cu plumbul, dar este faramicios. Cand literele se strica din pricina intrebuintarii, era evident ca se topesc si se toarna din nou. Literele erau pastrate intr-o cutie lata, cu despartituri mici, numita casa. Din casa, culegatorul culegea literele trebuincioase pentru formarea cuvintelor si le aseza pe o linie de fier, numita culegau. Dupa ce culegatorul a asezat astfel mai multe linii, le lua si le punea pe o scandurica cu margine si urma tot asa, pana cand aseza pe scandurica atatea linii, cate erau de folos pentru formarea unei pagini.

Paginile, formate in chipul acesta, erau asezate intr-o forma care se puneau sub presa. Prin ajutoru1 preselor, hartia se aducea in atingere cu literele unse cu cerneala tipografica si uite asa colile de hartie alba ieseau tiparite de sub presa. Dupa ce erau trase exemplarele voite, literele se spalau de cerneala si erau asezate din nou in case, pentru a fi intrebuintate iarasi, atunci cand va fi nevoie sa se compuna alte pagini.

Dupa ce erau tiparite toate colile trebuincioase unei carti, ele erau indoite si cusute unele de altele. Despre o carte cusuta in felul acesta se zicea ca e brosata. Lucrarea aceasta o facea legatorul de carti.