Spatiul si timpul ca dimensiuni personale

Spatiul si timpul sunt obiecte ale celor mai diferite stiinte. Metafizica si teoria cunostintei, matematica si fizica, fiziologia si psihologia simturilor au fiecare dintre ele o anumita problematica a spatiului si a timpului.

Aceasta problema a spatiului si a timpului face acum obiectul principal au unei noi stiinte, asa-numita „personalistica”, ce are ca obiect personalitatea omeneasca, atat din punctul de vedere al totalitatii ei, cat si din punctul de vedere al atitudinii fata de univers. Persoana omeneasca, daca o privim ca totalitate capabila de a cuprinde cosmosul, are expansiuni pe care putem sa le explicam ca fenomene ale timpului si spatiului personal. Aceste expansiuni nu trebuie sa fie traite toate in constiinta. Ele sunt semne si rezultate ale vietii personale si sunt traite numai ca fractiuni in forma de acte sufletesti.

Punctul de plecare si centrul fiecarei dimensiuni personale este prezenta personala – „aici” si „acolo”. In aceasta prezenta are loc intalnirea vitala nemijlocita intre persoana si lumea ei, o intalnire care poate sa fie tot asa de bine contact ca si conflict. Prezenta personala nu este punctuala, cum este de exemplu prezenta matematica in linia timpului sau punctul zeor in sistemul coordonatelor. Ea are o forma expansiva, structurala. E posibil sa se aseze prezente de diferite categorii de marimi unele peste altele. De exemplu: Eu scriu acum, aici, propozitia aceasta. Sau: Traiesc aici, in Hamburg.

Expansiunile persoanei provenind din prezent umplu doua zone in toata intinderea lor: apropierea si departarea, pe amandoua atat in spatiu, cat si in timp. Apropierea este introducerea prezentului, ea este pentru persoana ceea ce poarta grija (caminul ei, locuinta ei), dar este in acelasi timp si ceea ce simtit ca invers prezentului si apropierii. Aceste constatari putem sa le explicam prin urmatoarele analize concrete: faca am compara spatiul personal al prizonierului (a carui departate incepe imediat dincolo de zid) cu spatiul personal al unui vagabond (a carui departare si apropiere se contopesc una in alta). Sau: Daca reflectam asupra dezvoltarii tehnicii moderne (aeroplan, telefon, radio), prin care lumea a devenit „stramta”, adica multe lucruri care mai inainte au fost in regiunea departarii sunt acum in vecinatatea apropierii personale.

In temporal apropierea si departarea personala poate sa aiba influenta in privinta directiei, progresive sau regresive. Exista intre om si viitorul sau o relatie care este aproape ca si prezentul. Aproape in timp este ceea ce planuim cu vointa serioasa sau ceea ce umple lumea personala cu caracterul dispozitiei si al indemnului. De exemplu: un examen apropiat.

Unul dintre faptele cele mai caracteristice in dezvoltarea vietii fiecarei persoane este faptul ca sfarsitul vietii proprii se transforma dintr-o departare personal indiferente din ce in ce mai mult intr-o apropiere personala relevanta.

In directia retrograda constiinta personal-istorica este structurata prin aceea ce anumite faze ale trecutului in care traim se pare ca ar fi aproape si alte faze ni se par a fi departe. Dar si aici nu distanta obiectiva a timpului este hotaratoare pentru discernere, ci insemnatatea personala a evenimentului.

Problema veche a tridimensionalitatii spatiului obtine un nou aspect prin personalistica.

Faptul ca omul se misca in trei directii principale si ca alcatuieste lumea sa intr-un mod corespunzator acestor directii ale sale este o parte a fiintei persoanei. Dar tridimensionalitatea personala se distinge de tridimensionalitatea spatiala euclidiana prin trei caracteristici principale:

Nu este orientata incepand de la punctul zero, ci de la un centru difuz.

Cele trei dimensiuni personale – sus, jos, inainte, inapoi, dreapta, stanga – sunt calitativ diferite si neinterschimbabile.

Polurile fiecarei dimensiuni personale sunt opuse unele altora nu numai prin semnele plus si minus, ci sunt si diferite intre ele insasi in ceea ce priveste calitatea lor si rangul lor.

Dimensiunea sus, jos este cea principala si importanta (mers drept). Sus este ocalizat ceea ce se numeste „specific omenesc”: gandirea, limba. „Sus” este simbolul pentru putere si biruinta. Dimensiunea de inainte-inapoi mai este incarcata destul de tare de dinamica timpului. Inainte se afla ceea ce cere directia scopurilor personale. Din frontul facial omul procedeaza si din fondul facial i se arata in mod expresiv lumii. dimensiunea stanga-dreapta inclina mai mult decat oricare alta la depersonalizare. Spatiul euclidian este aproape un spatiu de trei dimensiuni de dreapta, stanga.

Folosinta punctelor de vedere ale unei teorii a dimensiunii personale pentru probeme de cercetare a dezvoltarii tipurilor si a mediului si in sfarsit si a problemelor psihologice va fi principalul obiect al cercetarilor viitoare.

Prof. Willian Stern, traducere de Hedwig Thullner