Univers de copil

Legenda florilor de camp

Se povesteste ca demult, tare demult, pe vremea cand pe pamant se aflau zane, unele din florile pe care le vedem pe camp ar fi fost flacai si fete. Un blestem aprig i-a preschimbat in flori, cu neputinta de a mai fi ce au fost odata.

Pe vremea aceea era tare frumos in satele noastre. Erau multe fete si flacai care-si ajutau parintii la munca campului. Pe atunci era o mare rusine sa-ti parasesti satul, plecand pe aiurea la munca.

Toata saptamana munceau cu mic, cu mare, de cand se revarsau zorile si pana apunea soarele. Iubeau pamantul strabun si-l munceau cu drag, toamna culegand roade bogate.

Duminica era zi de odihna. Dimineata si-o petrecea cu gatelile.

Dupa-amiaza, jos la marginea satului, se strangeau de la copiii purtati in brate pana la mosnegii fara un dinte in gura si se veseleau la jocul satului. Cei batrani faceau roata si, gandind la vremea trecuta, priveau la acei tineri care se invarteau in joc ca sfarleaza.

Intr-o duminica, cand jocul era in toi si veselia mai apriga, numai ce vazura venind o ceata de fete straine, frumoase ca stelele ... Veneau incet, leganandu-se ca lanul in bataia vantului si, fara vorba, se prinsera in joc alaturi de flacaii satului. Fetele din sat, rosii ca macii, si-au plecat capul in jos si s-au tras pe margine. Priveau triste la dragii lor care jucau privind cu drag la fetele straine. Ce-i drept, erau frumoase cum nu mai vazuse satul.

Jocul parea nesfarsit. Fetele straine erau neobosite la joc. Fetele din sat incepura a susoti ...

- Da' cine or fi astea? De ce au venit fara sa fie chemate? Oricum, noi suntem in plus …

Una cate una fetele au plecat de la joc, au plecat si cei batrani, ramanand numai ceterasii cu flacaii satului si fetele straine. Cand noaptea incepu sa-si tese panza ei intunecata, fetele straine s-au desprins din joc, lasandu-i pe flacai ametiti de vartejul jocului si au plecat dupa cum au venit. Cand s-au dezmeticit si s-au vazut singuri, au plecat si ei spre casele lor. Nedumeriti de cele intamplate, se intrebau unul pe altul:

- Da' bine, mai fratilor, cine or fost fetele cele mandre cu care am jucat de s-au rupt nojitele la opinci?

- Da' cine stie? Atata va spun, ca nu-i lucru curat cu ele.

- Eu cred ca-s ielele nebunele.

- Da' taci mai, ca alea umbla numai noaptea!

Flacaul cel drag fetei cu ochi albastri si par balai mergea posomorat, ii era ciuda ca se lasase vrajit de fata straina, uitand de draga lui.

Toata saptamana ce-a urmat au lucrat flacaii si fetele din sat la secerisul graului. Erau tristi si unii, si altii, nu se mai auzea ca in alte dati rasete si voie buna, nu se mai auzea cantece de dor sau doina de jale. Se auzea numai harsaitul secerei taind spicele de grau. Din cand in cand un oftat spinteca tacerea. Flacaii s-ar fi impacat repede cu fetele, dar ele erau suparate rau, nu le aruncau nici macar o privire.

Inima fetei cu par balai lacrima de dorul iubitului. Aplecata asupra lucrului, arunca priviri furise spre flacau. S-au hotarat ele ca numai duminica la joc sa se impace cu flacaii.

Zilele au trecut parca-n zbor si iata duminica la rand. In poiana cea frumoasa s-a adunat ca de obicei tot satul. Fetele au venit mai gatite ca niciodata. La inceput au facut pe suparatele, mai apoi s-au lasat ademenite de flacai si s-au prins in joc alaturi de ei. Dupa o invartita buna, ceterasii au tacut pentru a-si trage sufletul. Flacaii si-au trecut mana dupa mijlocul fetei dragi si s-au dat la o parte, soptindu-le la ureche. Fetele ascultau cu obrajii imbujorati la vorbele lor. Cand totul parea venit pe calea cea buna, numai ce se ivira ca din vazduh fetele straine. La ivirea lor, muzica se auzi cantand, flacaii isi lasara mandrutele in parasire si se alaturara celor straine, iar jocul incepu mai cu foc ca randul trecut.

Asta era prea de tot. Ca la comanda, toti satenii parasira poiana, indreptandu-se spre casele lor. Fata cu par balai zise alteia:

- Tu, sora, stii cine sunt frumoasele straine?

- Nu, de unde sa stiu? raspunse aceasta cu naduf.

- Sunt zane, le-am vazut condurii de nestemate, numai zanele poarta asa incaltari. Eu am sa plec s-o caut pe Craiasa lor, sa-i spun ce fac ele.

- E usor de spus ca pleci, dar unde dai tu de Craiasa lor?

- Am auzit spunandu-se ca in varful muntelui, la poalele caruia ne aflam, se afla un castel maret si in el locuieste Craiasa Zanelor.

- Am sa vin si eu cu tine, amandoua razbim mai usor.

Cele doua fete, in loc sa mearga spre casa, s-au indreptat spre muntele inalt al carui varf dadea in nori. Au mers ele, cu pas repejor, pe carari neumblate, prin locuri pustii, pe carari inguste de ziceai ca acum-acum se pravale in prapastia fara fund. Incaltarile li se facura ferfelita, picioarele numai rani, nu le mai ascultau. Oboseala pusese stapanire pe ele, le chinuia foamea si mai mult setea. Pana in varful muntelui nu mai era mult de mers. Deodata se lasa o ceata deasa, de nu vedeai la un pas. Fetele se stransera una in alta si nu se mai miscara din loc de teama sa nu se rataceasca. Cand deznadejdea era mai mare, se ivi langa ele o capra neagra.

- Urcati-va in spinarea mea. Am sa va duc eu la Craiasa. Singure nu veti ajunge niciodata.

Cu mirarea in priviri, fetele incalecara si cat te-ai sterge la ochi ajunsera in fata unui palat nemaivazut. La intrare se afla o femeie de o neasemuita frumusete si pe chipul bine conturat se citea o nemarginita bunatate, in spatele ei se aflau fetele straine ce veneau la joc. Cu glas bland Craiasa le intreba pe fete:

- Cine sunteti voi si ce necaz mare v-a manat la mine?

Fata cu par balai se apropie de Craiasa, ingenunche si-i povesti necazul ce le-a manat pana in varful muntelui. Cand au terminat, Craiasa s-a rasucit spre zane si, maniata foc, le-a intrebat daca-i adevarat ce spun fetele. Neputand tagadui, ele au lasat privirea in jos, fara sa mai raspunda.

- Daca e adevarat, pentru ca mi-ati nesocotit porunca si v-ati amestecat cu oamenii de rand, am sa va pedepsesc aspru. Voi doua incalecati capra si mergeti cu bine. De zane am eu grija.

Le duse Craiasa pe zane si le inchise in turnul palatului.

Au stat zanele cat au stat inchise, Craiasa parca uitase de ele. Le ardeau calcaiele dupa joc. Intr-o duminica s-au hotarat sa nesocoteasca porunca Craiesei, crezand ca ea nu va afla. S-au preschimbat in porumbite, au iesit pe fereastra turnului si s-au dus la joc. Dar Craiasa a prins de veste si s-a infuriat rau.

S-a urcat intr-o caleasca trasa de cai inaripati si-a coborat in poiana unde se aflau zanele si flacaii satului. Cu o nuielusa fermecata facu un semn asupra lor. Pe loc zanele si flacaii se preschimbara in flori frumoase de toate culorile. Craiasa pleca spre palatul ei. Ceterasii vazand cele intamplate, au alergat in sat si-au povestit oamenilor. La inceput oameni n-au crezut, dar venind in poiana au gasit-o plina cu flori.

Flori frumoase, flori de camp ...