Univers de copil

A+ R A-


Căprioara de Emil Gârleanu

 

Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos lângă iedul ei. Acesta şi-a întins capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui şi, cu ochii închişi, se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, şi limba ei subţire culcă uşor blana moale, mătăsoasă a iedului. Mama îl priveşte şi-n sufletul ei de fugarnică încolţeşte un simţământ stăruitor de milă pentru fiinţa fragedă căreia i-a dat viaţă, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuie să se despartă chiar azi, căci vremea înţărcatului venise demult încă.Şi cum se uita aşa, cu ochi îndureraţi, din pieptul căprioarei scăpă ca un muget înăbuşit de durere; iedul deschise ochii.

Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare şi porneşte spre ţancurile de stâncă, din zare, printre care vrea să-l lase rătăcit. Acolo, sus, e păzit şi de duşmănia lupului, şi de iscusinţa vânătorului, căci pe muchiile prăpastiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta. Acolo, l-ar fi ştiut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii. Căprioara îşi aruncă picioarele în fugă fulgerătoare, în salturi îndrăzneţe – să încerce puterile iedului. Şi iedul se ţine voiniceşte din urmă; doar la săriturile ameţitoare se opreşte, câte o clipă, ca şi cum ar mirosi genuna, apoi se avântă ca o săgeată şi, behăind vesel, zburdă de bucurie, pe picioarele subţiri ca nişte lugere.

Dar trebuie să scoboare, să străbată o pădure, ca să urce din nou spre ţancuri. Căprioara conteneşte fuga: păşeşte încet, prevăzătoare. Trece din poiană în poiană, intră apoi sub bolţi de frunze, pe urmă prin hrube adânci de verdeaţă până ce pătrunde în inima intunecată, ca un iad, a pădurii.

Şi-au mers mult aşa până ce au dat, în sfârşit, de luminiş. Iedul, bucuros, o ia înainte sărind. Dar în aceiaşi clipă căprioara se opreşte, ca de-o presimţire, adulmecând. În faţa ei, de sub o cetină, ochii lupului străluceau lacomi. Un salt, şi iedul ar fi fost sfâşiat. Atunci căprioara dă un zbieret adânc,sfâşietor, cum nu mai scosese încă, şi, dintr-un salt, cade în mijlocul luminişului. Lupul, văzând prada mai mare, uită iedul şi se repede la ea...

Prăbuşită în sânge, la pământ, sub colţii fiarei, căprioara rămâne cu capul întors spre iedul ei. Şi numai când acesta, înspăimântat, se topeşte în adâncul pădurii, căprioara simte durerea, iar ochii i se tulbură de apa morţii.

 


Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Legenda crinului

Legenda crinului

Legenda crinului   „Luati seama la crinii campului: (…) nici Solomon, in toata marirea lui, nu s-a imbracat ca unul dintre acestia” (Matei 6, 28-29).   Traditia crestina ne spune ca aceasta floare,...

Confectionam brazi de Craciun …

Confectionam brazi de Craciun din hartie si carton

Confectionam brazi de Craciun din hartie si carton         Niste decoratiuni deosebite puteti crea prin realizarea unor brazi de Craciun din hartie sau carton. Cu aceste ornamente puteti impodobi bradul de...

Toamna poezie de Constantin Sc…

Toamna poezie de Constantin Scripca

Toamna poezie de Constantin Scripca   Toamna, la fereastra-i Iar: Uite-o auriu canar! Ei, dar in bucatarie Oare ce-ar putea sa fie?

Colindatorii de George Cosbuc

Colindătorii de George Coşbuc   Vezi poezia Colindătorii, scrisa de poetul George Coşbuc.   Afară ninge liniştit,Şi-n casă arde focul,Iar noi, pe lângă mama stând,De mult uitarăm jocul.De mult şi patul ne-aştepta,Dar cine să...

Padurea

Padurea

Padurea Din timpuri stravechi, padurile reprezinta una din sursele cele mai pretioase, nu numai pentru ca ele furnizeaza materii prime de mare insemnatate, ci si pentru ca agriculturii ii este indispensabila...