Univers de copil

Despre poezie si conditiile poetului

Cuvantul poezie (substantivul facere, creatie/verbul a crea) are mai multe acceptiuni.

Poezie inseamna creatie poetica, adica formarea unui tot inchipuit din elemente existente in natura sau in mintea omului. In acest inteles, ea se poate aplica tuturor artelor. Se zice de exemplu: poezia arhitecturii, poezia sculpturii.

Prin extensie se da apoi privelistilor sau actiunilor din natura care realizeaza frumosul si in acest caz vorba “poezie” e identical cu vorba “frumos”. De exemplu, poezia unei calatorii pe care, poezia unei fapte, mari, poezia unei furtuni.

Poezia inseamna inca o compozitie, o lucrare a unui poet. Poezia este una din artele ideale, care a fost astfel definite de filozoful german Schopenhauer: “arta de a pune fantezia in miscare prin cuvinte”.

Orice om este, in unele moment, poet, intrucat emotia poetica este o exaltare a inteligentei si a intregii noastre finite mai presus decat starea obisnuita. Cat timp insa aceasta emotie ramane in sufletul lui, ea nu poate avea nici un efect asupra celorlalti oameni. Deci poetului, pe langa facultatea de a simti si de a fi miscat, i se cere si daru de a comunica emotia sa.

Acest dar nu se intalneste la toata lumea si de aceea poetii sunt rari.

Darul acesta a fost numit talent, inspratie si criticii vechi l-au socotit ca un fapt divin. Poetul francez Boileau incepe a sa “Arta poetica” prin urmatoarele versuri:

C’est en vain qu’au Parnasse un temeraire auteur

Pense de l’art des vers atteindre la hauteur:

S’il ne sent pas du ceil l‘infuence secrete.

Si son aster en naissant ne l’a forme poete,

Dans son genie etroit il est toujours captif;

Pour lui Phebus est sourd et Pegase est retif.

Mentionam ca Phebus e numele dat zeului Appolo, zeul soarelui, care avea si atributul de conducator al muzelor, deci inspirator suprem al poetilor, iar Pegas e creatia mitologica greaca, calul inaripat ce conduce ape poeti la o fantana de unde acestia isi luau inspiratia.

Din credinta aceasta a rezultat si vorba cunoscuta: poeta nascitur in opozitie cu orator fit sau fiunt oratores, nascuntur poetae.

Se intelege ca, fara a crede, intocmai ce spune Boileau, e netagaduit ca poetul are un organism deosebit intru catva de al celorlalti oameni. Senzatiile lor sunt mai puternice. Masina lor nervoasa e mult mai sensibila – dupa expresia istoricului si criticului de arta francez Taine – si multe obiecte care pe noi ne lasa reci, pe ei ii zguduie adanc.

In primul rand se cere ca emotia din sufletul lui sa fie destul de puternica pentru ca el sa simta nevoie a o exprima si destul de precisa pentru a putea fi reprodusa, in fine se cere sa fie statornica.

Iata de ce se cere aceasta din urma conditie. Cand avem o emotie, cu cat e mai vie, cu atat nu simtim trebuinta si nu putem s-o exprimam in acel moment. Pentru a simti aceasta trebuinta, se cere sa treaca un timp. Deci, in orice moment cand poetul scrie ceva este o intoarcere spre trecut si memoria are rolul de capetenie.

In rezumat, pentru ca poetul sa ne emotioneze trebuie sa aiba un spirit inzestrat cu facultatea de a observa, de a conserva si de a invia in el o emotie.