Fanus Neagu - Cred ca am sa scriu note de calatorie

Fanus Neagu (nascut in 5 aprilie 1932, Gradistea de Sus, judetul Ramnicu Sarat – acum in judetul Braila, Romania – decedat 24 mai 2011, Bucuresti, Romania) a fost un povestitor, memorialist, nuvelist, romancier si dramaturg roman. Va prezentam, in acest articol, o convorbire cu Fanus Neagu, consemnata de Florentin Popescu.

“Muntii Buzaului au reprezentat dintotdeauna un fel de simbol al aspiratiei mele spre inaltime” – marturiseste Fanus Neagu.

Trebuie sa marturisesc ca l-am abordat pe Fanus Neagu in mod premeditat in primele zile ale lui aprilie, ale lui aprilie 1983 in mod special. Stiam ca la 5 aprilie implineste frumoasa varsta de 51 de ani si m-am grabit sa-i solicit un interviu. In urma cu un an o editura i-a publicat un frumos si inedit volum de nuvele intitulat „Pierdut in Balcania”. Asadar, cu un magnetofon pe umar m-am indreptat spre Sosea, acolo unde locuieste Fanus Neagu ...

- Stimate Fanus Neagu as vrea sa stiu mai intai ce inseamna pentru dvs. noua carte?

- lucram la noul meu roman „Scaunul singuratatii”, incepusem si o piesa de teatru si brusc mi-a venit dorul de povestire. M-am asezat la masa de lucru si am inceput sa scriu povestiri ...

- De altfel, mai vechea dvs. dragoste, sau prima dvs. dragoste. – cea care v-a afirmat si v-a impus in literatura de azi.

- Exact. Noul meu volum cuprinde o suita de povestiri inspirate – cum probabil banuiti – tot de spatiul meu brailean, de tinutul care m-a marcat pentru toata viata si a dat destinului meu traiectoria pe care avea sa se desfasoare mai tarziu.

In urma cu vreo 15-20 de ani eu eram elev la un liceu din Buzau si-mi amintesc cu nostalgie ca va apareau povestiri in „Gazeta literara”, devenita mai tarziu „Romania literara” si ca in „Luceafarul” si ca ele erau de fpat prezente nu numai orizonturile brailene ci si „evadarile” in spatiul buzoian, in tinutul voiculescian, in fabuloasa regiune a atat de putin cunoscutului autor al lui Zahei Orbul si al Sonatelor inchipuite. Sa fi fost oare intamplatoare trimiterea de atunci, ma intreb si va intreb azi in anul de gratie 1982 ...

- Nu, nu era intamplatoare “ratacirea” mea de atunci. Muntii Buzaului reprezentau pentru adolescentul Fanus Neagu aspiratia spre inalt, nazuinta catre zarile albastre pe care imi doream sa le cuceresc. Ca sa fiu sincer cred ca nu exista nicio deosebire intre lumea fabuloasa a lui Voiculescu si cea a lui Panait Istrati, ca sa nu ma refer decat la doua nume inlustre din literatura noastra.

- Daca ar fi sa fac o prezentare a lui Fanus Neagu as spune ca acel care zice azi Fanus Neagu spune, implicit Panai Tstrati si Mihu Dragomir sau Mihail Sebastian, adica un nume cu o identitate bine stabilita, un scriitor care aduce in literatura romana forta si tineretea inepuizabila a unui spatiu pe cat de pitoresc pe atat de interesant, pe cat de frust pe atat de adanc filozofic in sensul profund al termenilor. Si apropo de Braila, de zona aceasta atat de frumoasa, de vatra aceasta de civilizatie de la Dunare, nu va tenteaza o calatorie in orasul natal, acum la inceputul primaverii, dupa o iarna lunga si monotona?

- Voi merge la Braila. Voi merge fiindca in fiecare aprilie-mai ma duc in acele locuri. Tinutul natal ma cheama cu o forta misterioasa si greu de descris ori de explicat. La Braila, fara nicio exagerare se dezlantuie cea mai frumoasa primavara din Romania, iar farmecul salcamilor din acest colt de rai romanesc nu se paote compara cu nimic in lume!

- Marturisesc ca entuziasmul dvs. pentu Braila este de-a dreptul contagios. Inteleg ca primavara ’83 este pentru Fanus Neagu un anotimp de calatorii si de multe iesiri in natura. Una din „iesirile” in natura este, desigur, si fotbalul nostru,biar dvs. sunteti unul dinte ei mai iubiti cronicari ai lui. Las la o parte faptul ca scrieti o cronica „artista” cum ar fi zis, bunaoara, Calinescu, si va intreg altceva: Ce ganduri are scriitorul si microbistul Fanus Neagu pentru fotbalul nostru, pentru fotbalistii anului ’82 si pentru campionatul aflat in plina desfasurare?

- Am crezut mult in baietii mei. Dar acum nu mai cred. Dupa ce am ratat toate calificarile la care si ei si noi aveam dreptul nu mai cred in ei. De altfel, ma incearca ideea de a renunta la cronica sportiva. Poate am sa ma dedic publicisticii in slujba unor idei cu mai mari sanse de succes. Cred ca am sa incerc sa scriu note de calatori din tara si de este hotare. Am acumulat o multime de imrpesii si ele se cer asternute pe hartie.

- Ne veti oferi acest „deliciu” publicistic in viitorul apropiat?

- Sa nu anticipam. Deocamdata asta se contureaza doar ca o idee ...

- Va multumesc pentru interviu, iar la final, va mai adresez o singura intrebare: Cand veti mai veni prin orasul nostru?

- Cu sufletul aproape in fiecare zi. In toate orasele tarii ...