Pasa Hassan de George Cosbuc - opera epica

Poezia "Pasa Hassan" este scrisa de poetul George Cosbuc, fiind inspirata din trecutul nostru eroic si povesteste o intamplare scurta la care participa cateva personaje cu caractere opuse care, prin comportamentul lor, ne impresioneaza puternic. Punctul de plecare il aflam din “Romanii supt Mihai Voievod-Viteazul” de Nicolae Balcescu, in capitolul privitor la batalia de la Calugareni.

Izgonirea turcilor la Calugareni - Theodor Aman - pictura

 

Povestirea este simpla: in toiul luptei de la Calugareni, Mihai Viteazul il zareste pe dusmanul sau de moarte – Pasa Hassan. In acel moment, porneste spre el, insa acesta, ingrozit, fuge mancand pamantul pana in mijlocul taberei sale. De fapt, in aceasta balada culta, “Pasa Hassan”, George Cosbuc infatiseaza opozitia izbitoare dintre armata romana viteaza si biruitoare si armata turca inspaimantata si invinsa. De la aceasta realitate si acest contrast dintre maginea ampla a celor doua armate, poetul isi indreapta atentia spre o imagine mai restransa, respectiv contrastul dintre figura lui Mihai Viteazul si aceea a lui Hassan. Imaginile surprinse sunt extrem de vii, iar personajele sunt vazute in plina miscare. De pe o parte, Mihai Viteazul este viteaz, impunator, vijelios, hotarat, gata de orice sacrificiu, iar pe de alta parte, Pasa Hassan e las, inspaimantat, fuge cuprins de disperare, chiar ridicol prin comportamentul sau. Mihai Viteazul este vazut prin faptele sale eroice, iar Pasa Hassan, personajul principal al acestei balade, este prezentat prin reactiile sale in urma groazei nebune pe care voievodul muntean i-a starnit-o. Lasitatea, frica, spaima si groaza pun stapanire pe Pasa Hassan care fuge ca un disperat catre un loc de scapare fata de Mihai Viteazul.

Va oferim spre lectura versurile baladei culte “Pasa Hassan” de George Cosbuc.

Pe voda-l zareste calare trecand
Prin siruri, cu fulgeru-n mana.
In laturi s-azvarle multimea pagana.
Caci voda o-mparte, carare facand,
Si-n urma-i se-ndeasa, cu vuiet curgand,

Ostirea romana.

Cu tropote roibii de spaima pe mal
Rup fraiele-n zbucium si salta;
Turcimea-nvrajbita se rupe deolalta
Si cade-n mocirla, un val dupa val,
Iar fulgerul Sinan, izbit de pe cal,

Se-nchina prin balta.

Hassan de sub poala padurii acum
Lui Mihnea-i trimite-o porunca:
In spatele-ostirii muntene s-arunca
Urland ianicerii, prin flinte si fum,-
Dar pasa ramane alaturi de drum

Departe pe lunca.

Mihai ii zareste si-alege vro doi,
Se-ntoarce si pleaca spre gloata,
Ca volbura toamnei se-nvarte el roata
Si intra-n urdie ca lupu-ntre oi,
Si-o frange degraba si-o bate-napoi

Si-o vantura toata.

Hassan, de mirare, e negru-pamant;
Nu stie de-i vis, ori aieve-i.
El vede cum zboara flacaii Sucevei,
El vede ghiaurul ca-i suflet de vant
Si-n fata-i puterile turcilor sunt

Tariile plevei.

Dar iata-l! E voda, ghiaurul Mihai;
Alearga navala nebuna.
Imprastie singur pe cati ii aduna,
Cutreiera campul, taind de pe cai -
El vine spre pasa: e groaza si vai,

Ca vine furtuna.

- "Stai, pasa, o vorba de-aproape sa-ti spun
Ca nu te-am gasit nicaierea" -
Dar pasa-si pierduse si capul si firea!
Cu fraul pe coama el fuge nebun,
Ca-n gheara de fiara si-n gura de tun

Mai dulce-i pierirea.

Salbaticul voda e-n zale si-n fier
Si zalele-i zuruie crunte,
Gigantica poart-o cupola pe frunte,
Si vorba-i e tunet, rasufletul ger,
Iar barba din stanga-i ajunge la cer,

Si voda-i un munte.

- "Stai, pasa! Sa piara azi unul din noi."
Dar pasa mai tare zoreste;
Cu scarile-n coapse fugaru-si loveste
Si gatul i-l bate cu pumnii-amandoi;
Cu ochii de sange, cu barba valvoi

El zboara soimeste.

Turbanul ii cade si-l lasa cazut;
Isi rupe cu mana vestmantul
Ca-n largile-i haine se-mpiedica vantul
Si lui i se pare ca-n loc e tinut;
Alearga de groaza pieririi batut,

Mananca pamantul.

Si-i dardaie dintii si-i galben-pierit!
Dar Alah din ceruri e mare!
Si-Alah ii scurteaza grozava-i carare
Caci pasa-i de taberi aproape sosit!
Spahiii din corturi se-ndeasa grabit,
Sa-i deie scapare.

Si-n ceasul acela Hassan a jurat
Sa zaca de spaima o luna,
Vazut-au si beii ca fuga e buna
Si bietului pasa dreptate i-au dat,
Caci voda ghiaurul in toti a bagat

O groaza nebuna.