Univers de copil

Ursul pacalit de vulpe

- poveste de Ion Creanga -

Era odata o vulpe vicleana ca toate vulpile. Ea umblase o noapte intreaga dupa hrana si nu gasise nicaieri.

Facandu-se ziua alba, vulpea iese la marginea drumului si se culca sub o tufa, gandindu-se ce sa mai faca ca sa poata gasi ceva de mancare. Sezand vulpea cu botul intins pe labele de dinainte, ii vine miros de peste. Atunci ea ridica putin capul si, uitandu-se la vale, in lungul drumului, zareste venind un car tras de doi boi.
- Bun! gandi vulpea. Iaca hrana ce o asteptam eu.

Carul apropiindu-se de vulpe, taranul ce mana boii o vede si, crezand ca-i moarta cu adevarat, striga la boi: Aho!aho!

Boii se opresc. Taranul vine spre vulpe, se uita la ea de aproape si, vazand-o ca nici nu sufla, zice: Bre! Da’ cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti! ... ce frumoasa cataveica am sa fac nevestei mele din blana istui vulpoi! Zicand asa, apuca vulpea de dupa cap si, tarand-o pana la car, se opinteste s-o arunca deasupra pestelui. Apoi striga la boi: hais! Joian, cea! Bourean.

Boii pornesc. Taranul mergea pe langa boi si-i tot indemna sa mearga mai iute ca s-ajunga degraba acasa si sa ieie pielea vulpii.

Insa, cum au pornit boii, vulpea a si inceput cu picioarele a impinge pestele din car jos. Taranul mana, carul scartaia si pestele din car cadea. Dupa ce hoata de vulpe a aruncat o multime de peste pe drum, binisor-binisor! sare si ea din car si, cu mare graba, incepe a strange pestele pe drum.

Dupa ce l-a strans gramada, il ia, il duce la vizuina sa si incepe a manca, ca ta...re-i mai era foame! Tocmai cand incepuse a manca, iaca vine la dansa ursul.
- Buna masa, cumatra! Ti!!! ... da’ ce de peste mai ai! Da-mi si mie, ca ta...re mi-i pofta!
- Ia mai pune-ti pofta-n cui, cumetre, ca doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu. Daca ti-i asa de pofta, du-te si-ti moaie coada-n balta, ca mine, si-i avea peste sa mananci.
- Invata-ma, te rog, cumatra, ca eu nu stiu cum se prinde pestele.

Atunci vulpea ranji dintii si zise:

- Alei, cumetre! da’ nu stii ca nevoia te duce pe unde nu-ti e voia si te-nvata ce nici nu gandesti? Asculta, cumetre: vrei sa mananci peste? Du-te deseara la baltoaga cea din marginea padurei, vara-ti coada-n apa si stai pe loc, fara sa te misti, pana despre ziua; atunci smuceste vartos spre mal si ai sa scoti o multime de peste, poate indoit si intreit de cat am scos eu.
Ursul, nemaizicand nicio vorba, alearga-n fuga mare la baltoaga din marginea padurei si-si vara-n apa toata coada! ... In acea noapte incepuse a bate un vant rece, de ingheta limba-n gura si chiar si cenusa de sub foc. Ingheta zdravan si apa din baltoaca, si prinde coada ursului ca intr-un cleste.

Intr-un sfarsit, ursul, nemaiputand de durerea cozii si de frig, smuceste o data din toata puterea. Si, sarmanul urs, in loc sa scoata peste, ramane far’ de coada!

Incepe el acum a mormai cumplit si-a sari in sus de durere; si-nciudat pe vulpe ca l-a amagit, se duce s-o ucida in bataie.

Dar sireata vulpe stie cum sa se fereasca de mania ursului. Ea iesise din vizuina si se varase in scorbura unui copac din apropiere; si cand vazu pe urs ca vine far’ de coada, incepu a striga:
- Hei, cumetre! Dar ti-au mancat pestii coada, ori ai fost prea lacom s-ai vrut sa nu mai ramaie pesti in balta?
Ursul, auzind ca inca-l mai ia si in ras, se inciudeaza si mai tare si se repede iute spre copac; dar gura scorburei fiind stramta, ursul nu putea sa incapa inlauntru. Atunci el cauta o creanga cu carlig si incepe a cotrobai prin scorbura, ca sa scoata vulpea afara si sa-i deie de cheltuiala ...

Dar cand apuca ursul de piciorul vulpei, ea striga: “Trage, nataraule! mie nu-mi pasa, ca tragi de copac ...” Iar cand anina carligul de copac, ea striga: “Valeu, cumatre! Nu trage, ca-mi rupi piciorul!” In zadar s-a nacajit ursul, de-i curgeau sudorile, ca tot n-a putut scoate vulpea din scorbura copacului.

Si iaca asa a ramas ursul pacalit de vulpe!