Trifoi cu patru foi

Cum face bunica?

Pai stai sa ne gandim. Intai baga ata in ac.

Acum e ca o sulita de argint a imparatului piticilor. Dar daca il tii bine, nu se intampla nimic. Va sa zica, intai baga ata in ac. Anisoara inalta ghimpele stralucitor in lumina, ocheste indelung si infige cu dintii stransi firul de ata verde. Dar ce curios! Ata se pleosteste ca un lujer de maghiran palit de caldura si acul se uita la ea batjocoritor si trufas: n-ai nimerit! Ofteaza. Sa ia altul mai mare? Dar in testeaua bunicii nu e nici un ac cu urechile cat roata carului.

Cum face bunica?

Ia stai sa ne gandim. Pai sigur, intai isi pune ochelarii.

Ochelarii sunt aici, pe masa. Ii asaza calare pe saua nasului cat o aluna. In odaie se face toamna: palpaie ceturi balane si picura ametite, dintr-un ciur de margaritar bulbucat, ploi de cucuta. Cine stie: sau ochii Anisoarei sunt prea marunti, sau ochelarii bunicii, cu toartele cat cobilita, sunt prea mari.

Mai bine fara ochelari. Stapanindu-si tremurul mainii, pipaie firul cu degete boante si-l strecoara ca pe un funigel de vazduh prin cercerul rotund. Anisoara contempla firul incolacit ca o pisica in poala sortului: prima izbanda. Iar pe urma?

Ce face bunica, pe urma?

Ea stie, a vazut: face nod la ata. Ca sa ramana firul priponit in calcaiul ciorapului, ca un manz naravas legat de un cucuruz.

Nu e mare lucru sa faci un nod. Daca incerci de zece ori, a unsprezecea oara la capataiul atei spanzura un cocolos cat un purice infoiat.

Pe fruntea Anisoarei a plouat cu picaturi de roua curata si nazdravana. Cu limba scoasa impunge in coltul batistei pe care incep sa incolteasca picioruse verzi ca mustatile graului. Acum se iuteste ori mana s-a iutit, cine stie. In buricul degetului, ca intr-o gogoasa de matase transafirie, a rasarit o picatura de margean. Ustura. Nici nu mai ghicesti care e lacrima si care sunt boabele de roua: limpezi ca apa de clestar, dimineata.

In marginea batistei, ca intr-o poteca inzapezita, a inflorit un trifoi cu patru joi. O frunza e pantecoasa ca o pasare lenesa care s-a indopat cu graunte. Alta e lunga si slabanoaga ca un ogar naparlit. Celelalte doua seamana cu niste buburuze sfioase, aduse de vantul de la miazanoapte.

Dar, oricum, trifoiul e un trifoi cu patru foi.

Anisoara impatura batista si o ascunde in sifonier: maine are s-o daruiasca mamei, de ziua ei. Iar mama o s-o pastreze ca pe o farama de curcubeu, singura din lume, si adeseori o sa-si ingroape obrazul in ea, amintindu-si cu un suras de osteneala ei dintai, nascuta din imboldul iubirii.

Vasile Manuceanu