Sus, pe scara lunii

Va oferim spre lectura povestirea “Sus, pe scara lunii” scrisa de Mircea Pop. Ilustratia apartine lui Done Stan.

Au fost odata trei prieteni buni, mai mici decat copiii mari si mai mari decat copiii mici, care au plecat in padure, dupa fragute, dupa mure si dupa ciuperci.

Fagute n-au gasit, le trecuse vremea, de mult.

Mure n-au gasit, nici vorba sa fie coapte inca.

Ciuperci n-au gasit, le-au mancat melcii, pe toate.

Si, iac-asa, s-au ratacit prin padure, si au tot ratacit si au tot ratacit, pana au ajuns la o stana, asezata sub un copac mare.

Si le era foame, si l-au rugat pe cioban sa le faca o mamaliga cu branza, si ciobanul le-a facut.

Si au infipt ei, toti trei, cate-o lingura mare in ceanul cu mamaliga, dar branza se intindea si se tot intindea si se tot intindea.

S-au urcat pe scaune, si branza s-a tot intins, s-a tot intins.

S-au urcat pe masa, si branza s-a tot intins, s-a tot intins.

S-au urcat in copac, si branza s-a tot intins, s-a tot intins.

Si s-au urcat pe un nor, si branza s-a tot intins, s-a tot intins.

Si s-au urcat pe-un nor, si branza s-a tot intins, s-a tot intins.

Si s-au urcat pe secera lunii, si au taiat cu ea branza care se intindea si, toti trei, au strigat de pe luna:

- Asta da, mamaliga buna!