Stilul lui Alexandru Odobescu
Un artist al stilului clasic in proza, prin excelenta (Tudor Vianu este acela care l-a studiat cu o mare competenta) este Alexandru Odobescu. Asemeni lui Nicolae Balcescu sau lui Alecu Eusso, si pentru el modelele ii sunt scrierile vechilor umanisti romani, odata cu limba vie, vorbita, dar, in acelasi timp, cu o atentie permanenta la cadentele marilor prozatori latini ai antichitatii, pe care, in certe cazuri, ii valorificase, la timpul sau, Miron Costin, mai apoi si Dimitrie Cantemir.
Fraza odobesciana, de asemenea ampla, este, aparent cel putin, nu atat de avantata si ardenta, precum la inaintasii lui romantici din generatia imediat anterioara. Castiga insa mult in sensul elegantei si echilibrului, desavarsite, cu carese desfasoara discursul in pagina, calm, cu respiratii egale, confesiv pana la un punct, dar si detasat, comunicand limpede starile sufletesti ale scriitorului care isi invita cititorul inspre atitudinile lui, intelectuale sau afective, de la caz la caz. Lui Odobescu i se potriveste cel mai bine prea cunoscuta maxima a lui George Louis Buffon: “Stilul este omul!”. Transcriem mai jos un fragment din “Pseudo-kynegetikos”, lucrare ce demonstreaza vasta eruditie a autorului si din care respira patriotismul, iubirea de natura, placerea aleasa a plimbarilor care desfata si instruiesc in acelasi timp. Este un text accesibil oricum, dar raspunzand si exigentelor celor mai rafinati intru cunoasterea virtutilor idiomului national.
“… Si-n adevar, sa sedem stramb si sa judecam drept: oara ce desfatare vanatoreasca mai deplina, mai netarmurita, mai senina si mai leganata in dulci si duioase visari, poate fi pe lume decat aceea care o gusta cineva cand, prin pustiile Baraganului, caruta in care sta culcat abia inainteaza pe cai fara de urme? Dinainte-i e spatiul nemarginit; dar valurile de iarba, cand inviate de o spornica verdeata, cand ofilite sub parlitura soarelui, nu-i insufla ingrijarea nestatornicului ocean.
In departare, pe linia neteda a orizontelui, se profileaza, ca musuroaie de cartite uriase, movilele, a caror urzeala e taina trecutului si podoaba pustietatii. De la movila Neacsului de pe malul Ialomitei, pana la movila Vulturului din preajma Borcei, ele stau semanate in prelargul campiei, ca sentinele mute si garbovite sub ale lor batraneti. La poalele lor cuibeaza vulturii cei falnici cu late pene negre, precum si cei suri al caror cioc ascutit si aprig la prada rasare hidos din ale lor grumazuri jupuite si golase.
(...)
Trebuie sa fii la Paicu, in gura Baraganului, sau la Cornatele, in miezul lui, ca sa gasesti cate o mica dumbrava de vechi tufani, sub care se adapostesc turmele de oi la poale, iar mii si mii de cuiburi de ciori printre cracile copacilor. In orice alt loc al Baraganului, vanatorul nu afla alt adapost, spre a imbuca sau a dormi ziua, decat umbra carutei sale. Dar ce vesele sunt acele intruniri de una sau doua ore, in care toti isi povestesc cate izbanzi au facut sau mai ales erau sa faca, cum i-a amagit pasarea vicleana, cum i-a purtat din loc in loc si cum, in sfarsit, s-a facut nevazuta in zboru-i prelungit.”
- 16/06/2014 16:48 - La Visegrad dupa Vlad Tepes
- 14/06/2014 21:29 - Vaduva neagra
- 13/06/2014 01:00 - Enigma sarpelui de mare
- 11/06/2014 01:38 - Ares zeul razboiului la greci
- 09/06/2014 12:57 - Randunelele si misterul pasarilor migratoare
- 06/06/2014 16:49 - Curiozitati si recorduri ale melcului
- 05/06/2014 13:32 - Curiozitati din lumea pestilor pesti pitici si uriasi
- 04/06/2014 01:01 - Lamele animalele surate ale camilelor
- 03/06/2014 16:09 - Rapa Rosie de la Sebes judetul Alba
- 02/06/2014 14:42 - Curcubeul legi si fenomene ale naturii