Seară rurală de Ion Minulescu

Se uită soarele-napoi…
O fi pierdut ceva,
Sau, poate,
Aşteaptă-n deal vreun car cu boi,
Să-l plimbe şi prin alte sate
Cu gospodari şi holde mai bogate?…

În sat la noi,
Biserica, de veche ce era,
În anul când a fost cutremur de pământ
S-a prăbuşit cu turlele-n şosea,
Şi-azi casele – atâta cât mai sunt -
Par jucării
Pentru copii,
Iar plopii – coşuri negre de maşini
Ce-au treierat
Bucatele din sate
Pentru străini…

Prin curţi,
Găinile şi porcii s-au culcat,
Femeile au pus de mămăligă,
Iar oamenii s-au pus la sfat
Cu popa ce-a sosit într-o cotigă
De la oraş,
Unde-a schimbat sedilele de caş
Cu trei duzini de lumânări de ceară,
Că-n cimitir la noi ca-n orice sat,
Sunt îngropaţi şi trei flăcăi, morţi pentru
Ţară.

Dar unde-i soarele din deal?…
Parcă-aşteapta
Pe cineva…
Pesemne, că, gonit de lună,
Şi-a dat cu popa “noapte bună”
Şi-a scăpătat…