Univers de copil

A+ R A-


Prinţesa şi bobul de mazăre de Hans Christian Andersen

O poveste cu tâlc a marelui povestitor Hans Christian Andersen: Prinţesa şi bobul de mazăre. Povestea este una dintre primele scrieri ale lui Hans Christian Andersen fiind scrisă în 1835.

Era odată un prinţ şi prinţul acela voia să se însoare cu o prinţesă, dar cu o prinţesă adevărată.       Şi a cutreierat toată lumea ca să găsească una pe placul lui şi tot n-a găsit. Prinţese erau destule, dar el nu putea să ştie dacă erau cu adevărat prinţese, fiindcă tuturora le lipsea câte ceva. Şi prinţul s-a întors iar acasă şi era foarte necăjit, pentru că tare ar fi vrut să găsească o prinţesă adevărată.

        Într-o seară, tocmai se stârnise o furtună cumplită, tuna şi fulgera şi ploua cu găleata; era o vreme îngrozitoare. Deodată s-a auzit cum bate cineva la poarta oraşului şi regele, tatăl prinţului, s-a dus să deschidă.

        La poartă era o prinţesă. Vai, dar în ce hal era din pricina ploii şi a vremii rele! Apa îi curgea şiroaie pe păr şi pe haine şi îi intra în pantofi pe la vârfuri şi ţâşnea înapoi pe la călcâie. Dar zicea că-i prinţesă adevărată.

        - Bine, las' că vedem noi îndată! s-a gândit regina, dar n-a spus nimic; s-a dus în odaia de culcare, a luat toate saltelele din pat şi a pus pe scândurile patului o boabă de mazăre. Pe urmă a pus peste mazăre douăzeci de saltele de lână şi pe saltele douăzeci de perne mari de puf.

Aici s-a culcat prinţesa. Dimineaţa au întrebat-o cum a dormit.

        - Groaznic de prost! a răspuns prinţesa. Toată noaptea n-am închis ochii. Dumnezeu ştie ce a fost în pat! Am şezut pe ceva tare şi acuma-s toată numai vânătăi! Groaznic!

Şi atunci au văzut cu toţii că era o prinţesă adevărată, dacă a simţit ea o boabă de mazăre prin douăzeci de saltele şi douăzeci de perne de puf. Aşa de gingaşă la piele nu putea să fie decât numai o prinţesă!

        Şi prinţul a luat-o de nevastă, fiindcă acum ştia hotărât că asta-i prinţesă adevărată; iar boaba de mazăre au pus-o în odaia unde erau bijuteriile coroanei şi se mai poate vedea acolo şi astăzi dacă n-o fi luat-o careva.

        Şi asta să ştiţi că-i o poveste adevărată.

Desenam peisaje primavara

Desenam peisaje primavara

Desenam peisaje primavara   Raze de soare, natura renascuta, flori minunate, pasari si multa magie. Asta e primavara. Un anotimp aparte pe care il asteptam intotdeauna cu nerabdare si cu bratele deschise....

Cand amintirile de Mihai Emine…

Cand amintirile de Mihai Eminescu

Când amintirile ... de Mihai EminescuCând amintirile-n trecutÎncearcă să mă cheme,Pe drumul lung şi cunoscutMai trec din vreme-n vreme.

Metode contraceptive Contracep…

Metode contraceptive Contraceptia permanenta

Metode contraceptive - Contraceptia permanenta    Contraceptia permanenta, precum vasectomia sau legarea chirurgicala a trompelor uterine, confera o protectie permanenta impotriva unei sarcini nedorite (totusi, foarte rar aceste metode pot fi ineficiente)....

Furtuna povestire de Eugen Jia…

Furtuna povestire de Eugen Jianu

Furtuna - povestire de Eugen Jianu Va oferim spre lectura povestirea “Furtuna” scrisa de Eugen Jianu. Se intampla uneori ca dintr-o data zarea sa se intunece. Soarele se piteste...

Antarctica continentul pacii s…

Antarctica continentul pacii si colaborarii internationale

Antarctica - continentul pacii si colaborarii internationale La extremitatea sudica a Pamantului se afla un continent a carui existenta a fost banuita inca din antichitate, dar descoperirea a fost facuta tarziu....