Poveste - Dorinta nesocotita

Un taran taia un stejar mare si gros intr-o padure. De cate ori dadea cu toporul, de atatea ori ofta din greu.

“Vai de mine!” zicea el, “ce viata mai duc! Cu cat chin imi castig si eu o biata pacatoasa de paine! De ce nu ma imbogatesc si eu ca atatia altii, sa nu ma mai chinuiesc astfel?”.

Cand sfarsi de zis aceste cuvinte, ce sa vada omul inaintea ochilor, iesind ca din pamant? ... Un batran cu barba lunga si alba.

- Noroc, vere, ii zise batranul, te auzi plangandu-te de saracie.

- Cum sa nu ma plang, o indur de atata amar de vreme ...

- Vrei sa fii bogat? ...

- Ei, ei! Cum sa nu vreau?

Daca e asa, gandeste-te la ceva si ce iti vei dori asta vei si primi.

Taranul, fara sa creada ca i se va implini dorinta, se duse cu gandul la aur si raspunse:

- Daca nu razi de mine si ai puterea sa faci minuni, apoi fa ca orice voi atinge sa se prefaca in aur.

- Fie-ti pe voie, numai sa nu te caiesti, zise batranul. Si disparu tot asa cum se ivise.

Indata ce batranul pleca, taranul vru sa-si incerce puterea. Puse mana pe topor, dupa cum il atinse, se facu de aur; atinse o craca de stejar si indata se facu de aur lucitor. “Fie numele lui Dumnezeu binecuvantat!” striga atunci plin de bucurie. “Acum am scapat de necazuri!”.

Taranul porni intr-o fuga spre casa, gandindu-se pe drum ce va face cu avutia si cum va trai de acum. Pe drum i se facu foame. Se aseza pe marginea drumului si stiind ca are un codru de mamaliga in desagi, cugeta in sine zicand: “Asta va fi cea din urma bucata de mamaliga pe care o voi manca”. O duse la gura iar cand sa muste din ea, doar nu-si rupse dintii. Codrul de mamaliga se facuse o bucata de aur. Vru sa bea niste rachiu dintr-o sticla, rachiul se facu aur.

“Oh! Oh!” striga taranul atunci, “ce nenorocire, ce rau am cerut; de acum nu voi mai putea bea ori manca decat aur! ... Ce sa ma fac? Mai bine numai paine si apa. Iata unde m-a dus pofta de bogatie; gandeam ca aurul ma va face fericit si acum vad ca, din pricina lui voi muri!” si incepu sa planga si sa se tanguiasca de grija si de durere si ... se trezi, caci cele ce spuseseram fusesera numai in vis.

“Fie Domnul laudat!” zise el atunci bucuros. “Am painea de toate zilele, nu-mi trebuie aur; visul asta m-a invatat minte. Stie Dumnezeu ce face, de nu da nebunilor tot ce cer. De n-ar fi fost in vis cererea mea, ce m-as fi facut eu acum? ...”

“Ia mai bine sa-mi iau toporul si sa ma duc sa-mi vad de munca.”

Si pleca voios, cantand, spre padurea frumoasa si racoroasa.