Podul de la Cernavoda

Pe masura ce te apropii de Cernavoda observa ca se inalta alb, stralucitor, in bataia lunii, podul!

In linistea noptii, sub cerul limpede si instelat, frumusetea si maretia acestei puternice intruchipari a genului lasa impresia ca ne aflam intr-o lume de vraji, in fata unuia din acele minunate poduri de argint despre care ne vorbeau povestile-n copilarie.

Picioarele de sprijn, zidinte-n piatra, sunt atat de departe unele de altele si atat de inalte, incat uriasa impletitura de fier pe care alearga zguduitoarele terenuri pare ca pluteste usor, ca o dantela. Acum cele doua maluri sunt impreunate pentru totdeauna, sub maiestria nepieritorului arc de triumf boltit peste trupul batranuui Danubiu.

Dobrogea, batrana Dobroge, al carei pamant este o comoara nesecata de amintiri istorice, se trezeste la o noua viata. Te poti opri la Cernavoda, port mic, asezat in scobitura malului drept, pe marginea vechii albii, prin care acum cateva mii de ani Dunarea si-a taiat drum mai scurt spre mare. Noaptea e luminoasa, parca e ziua. Tacute, valurile se imping incetisor unele pe altele. Deasupra, Calea Lactee sau Calea lui Traian, cum ii spune poporul, parca ar fi strapungerea Dunarii pe cer. De pe puntea vasului privesc visatoare, in urma, la dorobantul de bronz, paznic etern la capataiul podului dinspre mare.

Intre cele doua maluri, sub valurile batranului fluviu, indraznetele arcuri de fier se inalta ca niste aripi gigantice intr-o falnica pregatire de zbor, care infatiseaza avantul si sperantele tarii noastre – Romania.