Pamantul romanesc

Noi suntem un singur neam, cu o singura limba, cu un singur rand si un singur dor. Precum crengile iesite dintr-o singura tuplina se deosebesc, asa si noi. Dar, daca ne numim olteni, munteni, moldoveni, bucovineni, ardeleni ori banateni si ne deosebim dupa port si putin dupa grai, noi tot un neam suntem. Suntem mai multe crengi, dar o singura tulpina, un singur stejar. Acelasi pamant ne tine, acelasi vant ne bate si cand sufera o creanga sufera intreg stejarul.

Daca intamplarile fac cateodata sa vestejeasca o creanga ori alta, ele vor inverzi din nou, caci tulpina e sanatoasa. Sa ne iubim numai intre noi, ca sa ne fie neamul unit totdeauna. Atunci, furtunile vrajmasilor pot sa vie, caci radacinile noastre sunt incercate de sute de veacuri.

Si ne cunosc campiile si padurile si ne cunoaste pamantul acesta de atata amar de vreme si-l cunoastem si noi pe el ... si apoi suntem multi romani pe lume, suntem multi!

“De la Nistru pan’ la Tisa”, zice cantecul. Pe cat e Ardealul de lat, pe atat dincolo de el, spre apus, pana la Tisa, e pamant romanesc. Spre rasaritul Ardealului, cat de lata e Moldova pana’n Prut, tot pe atat, dincolo de Prut, e pamant de-al nostru pana in Nistru. Asa e de lung de la apus spre rasarit si cam tot asa e de lat si de la miazazi spre miazanoapte, caci pamantul romanilor e rotunjit, iar mijlocul lui, cum ar fi osia la roata, ar fi partea de rasarit a Ardealului, tocmai pe la izvoarele Oltului.