Nu vreau la gradinita

Vezi o scurta poveste (“Nu vreau la gradinita”) scrisa de Monica Patriciu.

- Bunica s-a imbolnavit si-am dus-o la spital. O sa stea mai mult timp acolo, asa ca de dimineata trebuie sa mergi la gradinita!

Andrei se uita speriat la mama lui, se gandeste putin si spune:

- De ce sa stea in spital? De ce nu i-ai dat tu niste medicamente? Nu vreau sa ma duc la gradinita! Eu stau acasa!

Mama zambeste si incearca sa-l linisteasca:

- Nici nu stii cat e de frumos la gradinita! Ai sa te joci cu copiii, ai sa-nveti cantece si poezii, ai sa mananci, ai sa dormi si pe urma o sa vina mama si-o sa te ia acasa.

- Nu ma duc! Nu vreau! Si Andrei isi astupa urechile cu palmele.

A doua zi dis-de-dimineata Andrei n-a putut sa scape. Mama l-a imbracat repede si au plecat. Pe drum baiatul a tipat cat a putut de tare. Cand a ajuns la gradinita il durea gatul. De-abia a mai putut sa spuna:

- Nu pleca, mama! Sa nu pleci!

Dar mama, dupa ce-a vorbit cu o tanti necunoscuta, a disparut. Andrei a ramas mut si nemiscat langa usa de la intrare.

Cateva zile la rand Andrei nu s-a miscat din loocil acela. Pana la gradinita tipa de rasuna strada si pe urma nu mai scotea nici un sunet. Numa ca, intr-o dimineata. Langa Andrei s-a oprit cineva. Baiatul a auzit o voce calda si buna.

- Ce-i cu tine, Andrei? De ce iti place sa stai aici langa usa? Andrei a marait.

- Bine, fa cum vrei tu! Dar sa stii ca eu as putea sa te plimb putin prin gradinita.

Baiatul a ridicat putin capul si s-a uitat pe furis la tanti care ii vorbea. Seamana cu zana cea buna, si-a spus el mirat.

- Avem aici niste jucarii nemaipomenite si-o multime de copii cu care ai putea sa te imprietenesti. Hai, vino cu mine!

Si Andrei a simtit ca e luat de mana si ca nu poate sa se-mpotriveasca.