Univers de copil

A+ R A-


Minuni Iisus Hristos - umplerea plaselor cu pești - planse de colorat

Minuni Iisus Hristos umplerea plaselor cu pesti planse de coloratEpisodul umplerii plaselor pescarilor cu pești sau Evanghelia pescuirii minunate ne este relatată în Evanghelia lui Luca, 1-11. Iisus Hristos mai înfăptuiește o minune.

În vremea aceea, Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat şi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile. Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi, făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, încât li se rupeau mrejele. De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, ca să vină să-i ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde. Iar Simon-Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! Căci spaimă îi cuprinsese, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor peşti. Tot aşa şi pe Iacob, şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.”

Vă oferim o colecție de planșe de colorat ilustrând scena umplerii năvoadelor cu pești. Paste fericit!

 


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Povestea trandafirului si a sp…

Povestea trandafirului si a spinilor sai

Povestea trandafirului si a spinilor sai     Se povesteste ca atunci cand Dumnezeu a facut lumea, el a nascocit si toate plantele si animalele care traiesc pe pamant. Stand Dumnezeu in...

Despre copaci si suferinte

Despre copaci si suferinte

Despre copaci si suferinte Poezia „Despre copaci si suferinte” de Atena Gabriela Stoichita. Ne mai povestesc uneori cerurile Apoi se inchid la capat de drum ...

Amintire de la mare

Amintire de la mare

Amintire de la mare   Iata poezie “Amintiri de la mare” scrisa de Constantin Scripca.   Porti pe gatul tau, sirag De scoici mici si sclipitoare

Insolatia

Insolatia

Insolatia   Ce este insolatia? Intr-un mediu cu temperaturi ridicate, corpul uman „scapa” de excesul de caldura prin cresterea fluxului sangvin la nivelul pielii, prin transpiratie si expirarea aerului cald. Atunci cand aceste...

Enigmele Insulei Pastelui

Enigmele Insulei Pastelui

Enigmele Insulei Pastelui Legenda povesteste ca dupa o lunga si grea calatorie, Hotu Matua a poposit in Insula Pastelui, unde avea sa devina primul rege si a botezat-o “Te Pito no...