Luptele de pe Jiu - 1916

Multe victorii au avut trupele romane, dar cea mai frumoasa dintre toate a fost victoria de la Jiu, intre 13-16 octombrie 1916, obtinuta atat asupra unor trupe austro-ungare, cat si asupra diviziei 11 bavareza, care a fost aproape complet distrusa.

Inca de la inceputul lunii octombrie, inamicul stransese forte numeroase in valea Jiului romanesc, intre Petrosani si frontiera, in scopul de patrunde in tara pe Valea Jiului.

Atacul inamicului incepe in ziua de 9 octombrie. Luptele sunt darze si inamicul reuseste sa respinga trupele noastre spre interior.

In seara zilei de 11 octombrie, generalul Dragalina ia comanda armatei I si in aceeasi seara pleaca la Jiu, spre a-si da seama, in persoana, de situatie.

Comandamentul armatei I a luat in acelasi timp dispozitii de a trimite aici ajutoare de la Cerna, de la Dunare si chiar de la Olt, unde luptele erau deja destul de inversunate. Toate aceste ajutoare au fost indreptate cu trenul la Targu-Jiu, in timp ce trupele de la Cerna mergeau in mars fortat zi si noapte, prin Baia de Arama, spre flancul drept al inamicului.

In ziua de 12 octombrie, generalul Dragalina, mergand pe soseaua Jiului spre Lainici, dupa ce a imarbatat trupa si ofiterii, inaintand prea mult in defileu, pe sosea, a fost atacat de mitralierele dusmane de sus din munte si grav ranit. Dupa cateva zile isi da duhul, fericit ca trupele sale l-au razbunat si au castigat frumoasa victorie de la Jiu.

Inca un erou care ne parasea prea de timpuriu. Sufletul lui cinstiti si drept, caracterul lui deschis si hotarat, valoarea lui netagaduita, ar fi putut sa ne fie de mare folos in zilele grele care au urmat. El impreuna cu generalul Praporgescu, ambii de la armata I, acolo unde au fost luptele cele mai grele, cele mai inversunate si unde s-au facut cele mai mari jertfe de eroism, si-au dat viata in mijlocul trupelor, pe campul de glorie si al neutarii eterne. Numele lor vor ramane scrise adanc in inimile tuturor romanilor si in marea carte a vietii neamului, alaturi de marii oameni a trecutului nostru.

In ziua de 12 octombrie, inamicul isi stranse mereu trupele din munti si se pregateste pentru lupta mare.

In dimineata de 14 octombrie, insa, ii luam inainte inamicului. Detasamentul venit de la Cerna isi incepe atacul cu o furie neintrecuta. Toti soldatii strigau: “razbunare pentru iubitul nostru general Dragalina, pentru parintele nostru”. Atacul este dat cu atata energie si dispretul de moarte a fost asa de mare, incat dusmanul este ingrozit si incepe retragerea aripii sale drepte in mare dezordine.

In zorii zilei de 15 octombrie, dusmanul este din nou atacat, din toate partile. Luptele sunt disperate si de o parte si de alta: pe viata si pe moarte. Dusmanul isi baga in foc toate rezervele. Spre seara, atacul nostru reuseste si dusmanul este aruncat in munti in cea mai mare dezordine. Fugeau cu totii, care unde vedeau cu ochii. Nici comanda, nici randuiala, nici ordinele sefilor nu se mai ascultau. Fugeau soldatii, fugeau ofiterii, a fugit insusi comandantul diviziei 11 bavareza. Fugeau cu totii si se ingramadeau in roiu nebun, pe soseaua Jiului.