Locul regimului alimentar in cadrul tratamentului

Fiind o manifestare complexa, care ataca omul in intregime, pana si in dimensiunea lor sociala, scazand contributia pe care fiecare dintre noi o aduce pentru progresul civilizatiei, boala trebuie combatuta, pentru a avea succes deplin, tot printr-un complex de masuri terapeutice, dintre care prezentam acum regimul alimentar.

Despre rolul alimentatiei in buna functionare a organismului este inutil sa mai insistam, intrucat nu trece o zi fara sa aflam cate ceva despre alimentatia rationala, ca si despre efectele daunatoare ale fumatului si ale consumului de bauturi alcoolice.

In cadurl valorificarii complete a tezaurului medicinii traditionale, este cazul sa amintim cate ceva despre istoria plina de invataminte a nutritiei. In regnul animal exista un instinct dezvoltat in acest domeniu. Ierbivorele nu pasc ierburile otravitoare, canii si pisicile bolnave de despepsii mananca anumite plante tamaduitoare carora, cand sunt sanatoase, nu le acorda nicio atentie. Pentru a nu crea complexe de inferioritate, precizam ca, daca animalele ar avea constiinta medicala, este neindoielnic ca increderea in veterinari le-ar toci acest instinct. Felinele mari, cand cufera de o entorsa, nu mananca nimic uneori timp de 10-14 zile si astfel boala se vindeca mai usor, fara asistenta medicala.

Hipocrate, de peste 2.500 de ani, vindeca bolile interne, exclusiv prin regim dietetic. Pe vremea sa nu existau nici fiole, nici drajeuri, nici capsule, bolnavii primind, de regula, in afara unei alimentatii mai usoare si in completarea acesteia, fierturi din inflorescente, frunze, radacini, seminte, uneori recoltate dupa un anumit tipic, in cadrul caruia anumite aspecte indica faptul ca psihoterapia era si ea mai dezvoltata inainte d eintrarea in fabricatie a antibioticelor si cortizonului.

Oamenii obisnuiti s-au invatat sa dispretuiasca evul mediu. Pentru un istoric, atitudinea este asemanatoare cu dispretuirea zilei de joi, de pilda. Mentalitatea este tot atat de neintemeiata ca increderea unor tehnicieni agricoli de a starni ulii, care sunt rapitoare, adica ceva condamnabil.

Desigur, in evul mediu nu exceleaza prin dezvoltarea impetuoasa a tehnicii, dar in domeniul medicinii, in ciuda a numeroase erori si a unor cunostinte totusi rudimentare, existau o serie d manevre terapeutice salutare in multe situatii, cum ar fi sangerarea si purgarea. Exista pe atunci o lipsa de discernamant, daca nu sustinuta, in orice caz raspandita, caci oamenii invata, in general, un numar exagerat de cunostinte nefolositoare. Randamentul si eficienta sunt cuvinte mai recente, a caror absolutizare a produs anumite pagube si in aria medicinii. Nu este cazul sa analizam aici conditiile in care a aparut macrobiotica, aceasta stiinta a mentinerii sanatatii, a vindecarii si a prelungirii vietii prin regim alimentar. Cartea lui Hufeland Macrobiptica a fost cunoscuta si aplicata in tarile romane, e drept – sporadic, pentru putini oameni, inca d ela icneputul secolelor trecute. Dupa o suta de nai, taranul roman lupta inca din greu cu pelagra si cu alte boli pe care un regim alimentar rational le-ar fi pututeradica inca de atunci. Aspiratia spre acea indestulare care violeaza granitele ghiftuirii au facut zadarnice multa vreme stradaniile scolii romanesti de dietetica, recunoscuta drept extrem de valoroasa, pe plan mondial, inca din perioada interbelica.

Este de mirare ca se intelege rostul dietei in bolile digestive la toate vietuitoarele si in eczeme, numai la caini, dar adevarul este ca populatia vadeste o anumita rezistenta la aceptarea dietei in alte maladii. S-au inventat in ultimele decenii baubau-colesterol si s-a mai repurtat o victorie mai ales in bolile cardiovasculare. in obezitate insa si in starile prediabetice, am avut de multe ori senzatia, discutand cu diferiti bolnavi, ca, daca respectivele convorbiri s-ar fi desfasurat cu peste 500 de ani in urma, as fi fost ars pe rug. Probabil ca sarea amara, inlocuind tentative periculoase de a face educatia sanitara, a salvat viata multor medici medievali.

V. F. Negru