Univers de copil

Legende chinezeşti despre geneza Cerului, Pământului şi Omului

Cultura chineză, unică şi profundă, este singura cultura antică din lume, care a supravieţuit până în ziua de azi.

Geneza Cerului şi Pământului

Potrivit mitologiei chineze, la incepurile lumii, Cerul şi Pământul formau un haos asemănător unui ou. Din acest haos se naşte Pan ku (Pangu), un antropomorf primordial, care spărgând oul în două jumătăţi formează Cerul şi Pământul. Cu cât Pan ku creştea mai înalt cu atât cele două jumătăţi ale lumii erau tot mai mult îndepărtate. După moartea sa, trupul lui formează lumea: capul lui devine un munte sfânt, din ochii lui se nasc Soarele şi Luna, din grăsimea lui apar mările şi fluviile, iar părul lui ia forma arborilor şi a vegetalelor.

O altă legendă chineză vorbeşte despre zeul Di. Acesta îl însărcinează pe Zhong Li să rupă legătura dintre cer şi pământ pentru a împiedica zeii şi spiritele care descindeau pe pământ să-i asuprească pe oameni. Datorită apropierii foarte mari dintre Cer şi Pământ, zeii puteau coborî şi se puteau amesteca printre oameni, iar oamenii urcau în cer escaladând un munte, un arbore sau o scară. Arborele sau liana ce lega cele două niveluri cosmice au fost tăiate sau muntele ce atingea cerul cu vârful a fost retezat. Doar şamanii, eroii, suveranii şi misticii puteau urca prin procese extatice la cer, încercând astfel restabilirea situaţiei primordiale.

Un al treilea mit îi descrie pe Fu Xi şi Nu Wa, două fiinţe cu trup de dragon, despre care se spune că ar fi frate şi soră şi care erau reprezentate în iconografie cu cozile înlănţuite. După potop, Nu Wa reface cerul albastru cu pietre de cinci culori diferite, taie picioarele unei ţestoase uriaşe şi înalţă patru stâlpi în cei patru poli ai lumii. De asemenea zeiţa-dragon îl ucide pe Kong Kong (Dragonul Negru). Nu Wa adună cenuşă de trestie pentru a opri apele revărsate, apoi modelează oamenii: din noroi pe oamenii săraci, iar din lut galben pe nobili.

Una dintre legende ne povesteste despre Yu cel Mare. În vremea tatălui său, Yao, lumea nu era încă orânduită cum este acum, iar apele mari curgeau haotic, inundând lumea. Yao ridicase diguri, dar această măsură nu a reuşit să stabilească ordinea. De aceea, în timpul domniei sale Yu cel Mare sapă pământul şi sileşte apele să se rostogolească în mare, după care vânează şerpii şi dragonii.

În religia daoistă apărută în China, înaintea cerului şi a pământului a apărut o fiinţă nedefinită, dar perfectă, care are în mod haotic condiţia unui bloc de piatră nesculptat. Această entitate poartă numele „Dao” sau „Mama Universului” şi este o totalitate primordială, vie, a genezei, fără formă sau înfăţişare. „Dao” înseamnă totodată şi transformarea neîntreruptă a lumii printr-o alternanţă de energii antagonice: yin şi yang.

Crearea omului

În legătură cu crearea omului, mitologia chinezească spune că Nu Wa a creat figurine din lut şi apoi a suflat viaţă peste ele. O altă variantă chinezească cu privire la originea omului susţine că oamenii au fost făcuţi din lut de zeiţa Nini-wa. “..., pe când nu se făuriseră încî cerul şi pamantul, nu erau nici oameni. Nini-wa s-a apucat să plămădească oameni din lut, însă truda ei s-a dovedit atât de anevoioasă, încât zeiţa nu mai prididea cu frământatul. Atunci a cufundat o farfurie în lutul cel moale şi, smucind-o mereu afară, făcea astfel oamenii. Iată însă că cei bogaţi şi vestiţi s-au ales dintre cei plămădiţi din lut de mâinile zeiţei, pe când cei de jos şi fără faimă s-au pomenit scoşi cu frânghia.”

O variantă mai ciudată este aceea că vechii chinezi credeau că oamenii s-au născut din paraziţii care mişunau pe trupul fiinţei primordiale: “Pan-ku, cel născut înaintea tuturor, s-a preschimbat cu totul îin ajunul morţtii sale: respiraţia lui a devenit vânt şi nor, glasul lui s-a prefăcut în tunet, ochiul său stâng s-a făcut soare, ochiul său drept s-a făcut luna, şira spinarii lui şi mădularele lui au devenit patru laturi ale lumii şi cei cinci munţi uriaşi, sângele lui s-a prefăcut în fluvii, tendoanele şi vinele sale au ajuns să fie drumuri pe pământ, din carnea lui s-a alcătuit ţărâna de arătură de pe câmpuri, părul i s-a schimbat în stele, din perii de pe cap s-au făcut ierburile şi copacii, din dinţi şi din oase au răsărit aurul şi pietrele, din măduva lui au ieşit la iveală mărgăritarele şi jadul, iar sudoarea i s-a prefăcut în ploaie şi rouă… Insectele care trăiseră pe trupul lui, sub înrâurirea vântului s-au făcut oameni.”