Univers de copil

A+ R A-


Legenda rândunelei de George Coşbuc

 

Din zori, de cum s-aprind,
Tot cântă rândunica
Sub streşini ciripind -
Era şi fată mare

Şi mândră de-a cătare

Şi-apoi, pe lângă toate,

Şi fată de-mpărat.

Uşor se duce nume
De-un lucru bun în lume,
Dar mai uşor de-un lucru
Frumos cu-adevărat.
Şi-n toată lumea vestea
I-a mers, cum merg de-acestea,
Când trec din gură-n gură
Grăbit din sat în sat.

Dă roate şoimu-n zbor

Şi ţipă rândunica

Şi n-află ajutor.
Cum vin în şir cocorii,
Venit-au peţitorii:
Ieşea din casă unul,
Iar celălalt intra.
Și ea şi-a plâns durerea:
- “O, dă-mă cui ţi-e vrerea,
Măicuţo, dar străină,
Departe nu mă da!”

Şi-n ciuda bietei fete,
Ea, vitrega, o dete
Străinilor de-acolo,
Veniţi de undeva.

Cad fulgi pe câmpul gol

Şi plânge-o rândunică
Pierdută dintr-un stol -
Pe-un larg adânc al mării
Spre-adâncul larg al zării.
Se duc corăbii multe
Cu fata de-mpărat.
De-amar ea nu mai poate:
Inelul scump şi-l scoate,
Din deget şi-l aruncă
În marea ce-o străbat.
- “Atunci, să ştii tu bine,
Voi mai vorbi cu tine,
Când mi-or găsi inelul.”
Iar mirele-a-ngheţat.

La cuib venind acum,
Sfărmat găsi ea cuibul
Iar puii morţi în drum -
Ea blândă se supune

Şi face tot cum spune
Bărbatul ei, şi-n toate
Nu-i dă nici un cuvânt
De plângere; nu-şi frânge
Nici mâinile, nu plânge,
Ci rabdă datul sorţii.
Dar, tare-n jurământ,
E mută a ei gură:
Nici dragoste, nici ură
N-arată, ci rămâne
De-a pururi un mormânt.

Prin pomi sunt laţuri mii.
Prin aer zboară şoimii,
La cuib pândesc copii -
Și iată! azi răsună
De multă voie bună
Palatul tot; cu vuiet
La rege robii vin.
Un peşte-au prins în mare

Şi-n el, în bună stare,
Inelul scump al doamnei.
I-l dau, de sânge plin!
Stăpânul îl priveşte
Și vesel se porneşte
La doamnă-sa să-i spuie,
Scăpat de-atâta chin.

Aripele i-au frânt,
Se zbate-acum de moarte
În ţărnă, pe pământ -
- “De-acum tu nu mai plânge!”
Și-n braţe el o strânge.
Cu mâna cea purtată
Prin sânge pe inel,
Bărbia el i-o prinde:
Dar breţele-şi întinde
Cu ţipet doamna-n aer,
Uitându-se la el.
Iar breţele-i deodată
În vânt încep să bată,
Mişcări părând de aripi
Cu umblet uşurel.

Şi s-a-nălţat în vânt
Deodată rândunica!
E negru-al ei vestmânt,
Că-n negru se purtase
De când se măritase!
De-atunci ea vesel zboară
Pe dealuri şi pe lunci

Şi-ntruna ciripeşte

Şi-ntruna povesteşte
Tot ce-a tăcut o viaţă
De jale şi de munci.
Și cum fu dezmierdată

De-o mână-nsângerată,
E gâtul rândunelei
Ca sângele de-atunci.


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Despre sistemul solar si curio…

Despre sistemul solar si curiozitati despre Soare

Despre sistemul solar si curiozitati despre Soare Soarele este o stea, de dimensiuni mijlocii fata de alte stele din Univers, avand un diametru de 1.4 milioane de km, adica de 109...

Din cantecele si poezia de lup…

Din cantecele si poezia de lupta ale romanilor

Din cantecele si poezia de lupta ale romanilor In geografia ei armonioasa, intr-o etnie perfect unitara, fiinteaza si va fi in vesnicie Romania avand Carpatii drept coloana vertebrala istoriei sale, Dunarea...

Cantec de toamna poezie

Cantec de toamna poezie

Cantec de toamna - poezie   Sa invatam impreuna poezia “Cantec de toamna”.   Bun gasit, draguta toamna!Bun sosit la noi!Ne-ai lipsit atata vremeDin gradini si din zavoi!

Copilul si arta

Copilul si arta

Copilul si arta A vorbi despre copil intr-o revista de arta e un fapt semnificativ ce arunca noi lumini asupra importantei ce trebuie data tuturor manifestarilor artistice ale copilului....

Portile albastre

Portile albastre

Portile albastre   Va oferim spre lectura poezia “Portile albastre”, scrisa de Katia Nanu.   Demult, Pe cand abia rasareau povestile noastre, Ardealul Era o cetate cu portile albastre.