Legenda lacului Techirghiol

Va oferim spre lectura legenda lacului Techirghiol, dupa Ion Adam.

Se zice ca mai demult, pe vremea cand turcul stapanea Dobrogea, ar fi trait pe meleagurile acelea un turc batran, pe care-l chema Tekir Efendi - om bogat in vremea lui.

Cu vremea, satul in care traia turcul se prapadise incetul cu incetul, mai murind cate unul, mai pribegind altul cine stie pe unde, pana ce nu mai ramase in sat decat turcul cel batran. Ii murisera cadanele, ii pierisera feciorii in razboi, vecinii si prietenii care-n cimitir, care stie Dumnezeu pe unde, iar din satul cu asezati omenesti nu se alesese decat daramaturi si un cimitir oropsit cu niste cruci strambe ori putrezite de ploi si viscole.

Bietul Tekir nu mai vedea vietate in juru-i decat o gloaba de cal, cu care apucase sa-si manance amarul din tinerete.

Si dupa ce ca ramasese singur pustiu, batranetele de, ca batranetele, adusesera cu sine fel de fel de betesuguri. Aci il durea o mana, aci alta, ba un picior, ba celalalt, de-si blestema mosneagul zilele rugandu-se de Dumnezeu sa-l stranga de pe lume.

Dupa ce se chibzui el mai multa vreme, se duse la un hoge din alt sat, ca sa-l invete ce sa faca sa scape de atata chin. Hogea deschise un ceaslov mare, citi ce citi din el, apoi ii zise:

- Uite ce scrie la Coran, bre Tekir. Cand omul e la nevoie sa se increada in prieten si unde l-o duce el, acolo-i mantuirea. Pleca Tekir ingandurat ca el alt prieten decat pe Murugu lui nu mai avea. se urca in hodoroaga lui de caruta si dete drumul haturilor zicand:

- Hai, Murgule, du-ma tu, prietenul meu bun, incotro te-o invata Alah.

Si calul o lua la fuga pana ce nimeri la malul unui lac. Aici era balta Tuzlei - cum i se zicea pe atunci. Dar nici aici nu se opri, ci dadu de-a dreptul in mocirla. Turcul se pravali in namol, dar iesi iar la mal. Calul dupa el.

Ce se gandi turcul? Pesemne ca Alah l-a indreptat incoace si namolul asta o fi bun de leac. Se opri deci aici si a doua zi se scalda si el si Murgu lui in lac. A treia zi tot asa si zi de zi pana ce simti ca oasele nu-l mai dor, iar Murgu naparli si prinse carne pe el ca la tinerete.

Tekir isi facu la malul lacului o coliba si se hranea cu ce-l miluiau ciobanii care treceau cu oile pe acolo.

Zvonul merse din gura in gura ca namolul din balta tamaduieste durerile oaselor si de atunci Tekirghiol (Techirghiol) aduna in fiecare an sute si mii de bolnavi, care se tamaduiesc de multe boli.