Legenda lăcrămioarelor de Gheorghe Antohi
Legenda lăcrămioarelor sau mărgăritarelelor în versuri de Gheorghe Antohi.
Trăia odată, într-un regal palat,
Aşa cum pe-astă lume fuse dat,
Un prinţ frumos şi-o tânără domniţă,
O floare între flori, o garofiţă.
Ei se jucau în locuri fermecate,
Cântau, se bucurau de libertate.
Se-nţelegeau, ca fraţii, cu iubire,
Nu se-aşteptau la vreo nenorocire.
Dar tânăra domniţă s-a îmbolnăvit,
De o boală gravă suferea cumplit.
Slăbea văzând cu ochii biata fată,
Regina mamă era tare supărată.
Se stinse fata ca o lumânare
Şi clopote băteau fără-ncetare,
De veste dând în cele patru zări
La prinţi şi împăraţi, în depărtări.
Fratele prinţ plângea pe sora care
Îl întrecea la joc şi la cântare…
Flori dalbe culegeau de prin grădini
Şi daruri ofereau celor străini.
Minune mare, prinţul slobozea,
Oricine îl privea putea vedea,
Din pleoapele firave, lacrimi albe,
Lacrimi mărgele, toate prinse-n salbe.
Cădeau înşiruite pe pământ
Şi toate prinse-aşa, ca-ntr-un descânt,
Se prefăceau în albe floricele,
Pe tulpiniţe, salbe de mărgele.
Bobiţe albe de mărgăritare
Sclipeau voios, se desfătau la soare,
Cu un parfum al lor, îmbătător,
Îl fermecau pe orice trecător.
- Ce flori sunt astea? Cum le spune oare?
- Cum, voi nu ştiţi?! Sunt albe lăcrămioare!
Li se mai spune „mărgăritărele”,
Lacrimi de prinţ, născute-n clipe grele!
Surse si adrese web utile:
Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi: