Univers de copil

A+ R A-


Legenda intemeierii Romei

 

Intemeierea Romei a fost si este un subiect controversat si indelung dezbatut de-a lungul timpului de istorici. Ei considera ca istoria si realitatea nu pot fi separate de mit, deoarece nu se poate trai in afara imaginarului si a mitologiei. Momentul intemeierii legendarei capitale se pierde in negura timpului. Anul 753 i.Hr. reprezinta certificarea documentara a momentului in care istoria si legenda si-au dat mana pentru a pune piatra de temelie a unuia dintre cele mai faimoase orase ale lumii. Principala sursa de informatie privind originile Romei o constituie relatarile scriitorilor antici: Titus Livius, Plutarh si Vergilius, fiecare avand cate o versiune proprie in ceea ce priveste intemeierea Romei.  

legenda intemeierii romei 

Legenda lui Romulus si Remus

Mitul lui Romulus si Remus este foarte cunoscut din lucrarea lui Titus Livius ("Ab Urbe condita" - "De la intemeierea Romei") si este una dintre legendele care sta la baza intemeierii Romei. Romulus si fratele sau geaman Remus au intemeiat orasul Roma, in locul unde fusesera alaptati de o lupoaica atunci cand erau sugari. Dupa istoricul roman Marcus Terentius Varro, data intemeierii Romei este 21 aprilie 753 i.Hr.

Potrivit legendei, Romulus si Remus au fost fiii lui Rhea Silvia, fiica regelui Numitor din Alba Longa. Alba Longa este un oras mitologic, localizat pe muntele Alban, in sud-estul viitoarei Rome. Inainte de nasterea gemenilor, Numitor a fost ucis de catre fratele sau mai mic Amulius, care a obligat-o pe Rhea sa devina vestala, pentru a nu putea da nastere unor posibili rivali la titlul sau. Totusi, Rhea a ramas insarcinata cu zeul razboiului Marte si le-a dat nastere lui Romulus si Remus. Amulius a cerut ca sugarii sa fie inecati in Tibru, insa acestia au ajuns la mal la poalele muntelui Palatin. Acestia supravietuiesc insa, fiind hraniti de o lupoaica, animalul lui Marte, despre care se crede ca ar fi fost trimisa de zeu sa ii ocroteasca copii. Aici au fost gasiti de ciobanul Faustulus. Citeste mai departe ....

 

Legenda eroului Aeneas

O alta legenda despre intemeierea Romei, care isi are originea in Grecia Antica, povesteste modul in care personajul mitologic Aeneas din Troia a intemeiat asezarea Lavinium si a inaugurat o dinastie in care aveau sa se nasca cu cateva secole mai tarziu Romulus si Remus.

In mitologia greaca, in Iliada lui Homer, Aeneas era fiul lui Anchises din Troia si al zeitei Afrodita. S-a nascut pe muntele Ida, unde a fost crescut de nimfe. Mai tarziu s-a casatorit cu Creusa, una dintre fiicele regelui Priam al Troiei si a avut un fiu, pe Ascanius.

A participat la razboiul troian si s-a luptat vitejeste, fiind ocrotit in lupta de Afrodita si de Poseidon, mai ales impotriva eroilor ahei Ahile si Diomede. Dupa unii, in urma dezastrului Troiei ar fi preluat conducerea supravietuitorilor din cetatea lui Priam, intemeind o noua cetate pe locul celei distruse. Citeste mai departe ...

 

Primavara sacra

A treia legenda se bazeaza pe un obicei singular al vechilor popoare italice, cel al Primaverii sacre. Obiceiul cerea ca atunci cand o epidemie sau o alta nenorocire se abatea asupra lor, induplecarea zeilor sa se faca prin sacrificarea tuturor copiilor nascuti in primavara acelui an. Era un sacrificiu pasnic: copiii acestia erau crescuti cu mare grija si educati pana la douazeci de ani, cand portile cetatii se deschideau cu ceremonie, iar ei trebuiau sa plece si sa fundeze, unde vor crede de cuvinta, o cetate noua. Acest obicei a stat si la baza intemeirii Romei. Romulus si Remus, fiind cei care au plecat, la douazeci de ani sa intemeieze un oras nou.

 

Cetatea Roma va fi un oras infloritor ca niciun altul, dar va fi intotdeauna urmarit de un destin implacabil, din pricina fratricidului ce a stat la baza intemeierii sale.

 


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Cand apar dintii la bebelusi

Cand apar dintii la bebelusi

Cand apar dintii la bebelusi In acest articol vom arata cum si cand se ivesc dintii la bebelusi, iar parintii sa stie sa ia masuri din vreme. Astfel,...

Felicitari de Paste cu mieluse…

Felicitari de Paste cu mielusei

Felicitari de Paste cu mielusei   Vezi colectia noastra de felicitari de Paste cu mielusei. Fa o surpriza placuta celor dragi si sarbatoreste Pastele alaturi de ei, in familie. Transmite cele mai...

Duminica Floriilor Cuvant

Duminica Floriilor Cuvant

Duminica Floriilor - Cuvânt   Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Duminica Floriilor, a şasea din Post   „De-ai fi cunoscut şi tu în ziua aceasta, cele ce sunt către pacea ta“ (Luca...

Trecut-au anii de Mihai Emines…

Trecut-au anii de Mihai Eminescu

Trecut-au anii ... de Mihai Eminescu    Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuriŞi niciodată n-or să vie iară,Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcarăPoveşti şi doine, ghicitori, eresuri,  

Felicitari si declaratii de dr…

Felicitari si declaratii de dragoste speciale de Valentine’s Day

Felicitari si declaratii de dragoste speciale de Valentine’s Day Iubirea apare atunci cand nici nu te astepti. Ce frumos e sa iubesti si sa fii iubit(a)! E...