Univers de copil

Legenda bujorului

Bujor era fiul unui împărat bătrân şi tare paşnic. Aflându-se pe patul morţii, bunul împărat îi zise feciorului:

- Dragul tatii, eu n-am duşmani, după cum bine ştii. Războaie cu vecinii n-am purtat. Am însă un mare necaz, Bujor. Cunoşti şi tu povestea ...

- Da, tată! răspunse fiul cu o mare durere în suflet. Toată lumea ştie despre lacul blestemat din codrul de brazi, acolo unde trăiesc stafiile şi ielele amăgitoare. Ielele cele spurcate, care-i prefac pe oameni în măgari şi în viţei, schimonosindu-i.

Ochii împăratului luceau de spaimă.

- Să nu te duci niciodată acolo, Bujor. Niciodată să nu te duci la lacul ielelor ...

Împăratul căzu pe pernă, fără suflare. Bujor îi închise pleoapele şi-l jeli îndelung. Acum el era stăpânul împărăţiei. Avea buzduganul în mână şi coroana de aur pe cap.

După câţiva ani, când promisiunile se uită, noul împărat Bujor umbla prin târguri şi prin sate. Tocmai trecea pe lângă pădurea adâncă, în mijlocul căreia se afla lacul cel blestemat. Era noapte şi luna lumina feeric împrejurimile. Deodată, pe Bujor începu să-l fure somnul. Cântau privighetorile, dar şi ielele vrăjite care apăreau goale şi ademenitoare la marginea poienii.

- Doamne, oştenii mei s-au tolănit pe iarbă şi-au adormit. Şi caii s-au culcat, iar zânele frumoase şi zâmbitoare mă poftesc în pădure ...

Bujor mergea magnetizat, după iele şi stafii, până într-o dumbravă fermecată. Ielele albe jucau în jurul tânărului împărat care se ruşinase de goliciunea ielelor şi obrazul i se înroşise ca focul.

- Să- l prefacem în viţel! râse o zână.

- Ba să-l facem în gândac! hohoti răutăcioasă alta.

- Broscoi i-ar sta mai bine, hihi! mai zise una înaltă.

Mama ielelor, tot aşa de atrăgătoare ca şi fiicele sale, purta pe cap o coroană sclipitoare, bătută în pietre preţioase. Ea zise:

- Nu, nu! Pentru că dumnealui, fiul de împărat s-a înroşit la faţă, poruncesc să se prefacă imediat în floare. Floare roşie. Aşa să rămâie!

Într-o clipă, trupul lui Bujor intră într-un vârtej şi se transformă într-o floare roşie ca jarul, destul de mare şi bătută ca un pămătuf. Apoi, ielele au dispărut în lacul blestemat. Mai apoi, oamenii au numit floarea cea roşie bujor.

Bujor a rămas până astăzi, după numele lui Bujor, fiul împăratului, care fusese vrajit de zânele cele rele, ca să se transforme în floare 0 floarea de bujor.