Jocul - faurarul mintii mele

Sa reluam situatia de joc de constructii. Copiii sunt in parc in zona de nisip si au la dispozitie unelte si masini pentru o activitate de constructii. De obicei, fiecare isi asuma un rol dupa preferinta fata de jucarie (tractor, basculanta etc.) si fata de activitate (sofer, constructor etc.). Odata activitatea conturata, executarea rolurilor devine o consecinta.

Rolul social presupune invatarea unor norme si a unor reguli cu valoare sociala. Adultii se bazeaza excesiv de mult pe capacitatea lor de a impune aceste norme si pe a copiilor de a le invata.

Normele sociale pentru ca sa fie invatare, ceea ce inseamna si respectate nu numai cunoscute, este nevoie sa fie intelese si traite. Intelegerea – raportata la posibilitati – precum si trairea normelor este, in primul rand, apanajul jocului colectiv. Copilul intelege din context ca trebuie sa astepte pana ce alt copil, cu alt rol indeplineste un act necesar tocmai armonizarii relatiilor de joc. El intelege ca una dintre regulile jocului este cedarea, politetea, grija, delicatetea, formula verbala de adresabilitatel colaborarea, prietenia.

Toate aceste manifestari conduc la bucuria comuna a activitatii ludice, care este in fond o activitate social-utila.

Dintr-o astfel de cooperare, prin organizarea relatiilor si a comportamentelor reies de la sine regulile jocului si normele sale interne. Nerespectarea lor face partenerul idezirabil si jocul imposibil. De aceea, respectarea regulii se impune ca o necesitate executata tacit de catre copil.

In etapa de varsta de care ne ocupam, copilul traieste si integreaza aceste reguli sociale ale jocului, le accepta si le interiorizeaza.

Ele i se prezinta ca o conditie interioara a jocului si a reusitei.

Astfel s-a inchegat nucleul actiunii umane si ale relatiilor sociale coonsecutive implicate in comportamentul uman la scara sociala. Se pot distinge in cadrul jocului colectiv cateva directii de revenire a copilului in perspectiva sociala.

Inca de o varsta frageda copilul aspira la lumea adultilor, imitand in joc nu numai activitatile si valorile, ci intregul comportament social bazat pe valorile morale, etice, estetice.

El manifesta comprehensiune pentru cei mai mici si vanitate fata de cei care cauta sa se impuna, tendinta de dominare si de avizare in organizator si conducator de joc.

Perseverenta, dorinta de a invinge, dorinta de succes, afirmarea de sine, toate fac parte din procesul de mare complexitate al formarii personalitatii copilului.

In forme incipiente se intalnesc in joc si in paleta pozitiva ca si in cea negativa, toate formele de relatii si sentimente sociale.

La 3 ani copilul manifesta o exploziva tendinta de afirmare sociala – denumita unica pubertate. Aceasta este o nevoie de dezvoltare si reprezinta etapa cea mai importanta a lungului proces de devenire si integrare sociala.

Si jocul a fost faurarul miraculos al acestui inceput de personalitate umana.

Constantin Paunescu