Iepurele cel istet

Acum o mie de ani, ursul, maimuta si iepurele traiau alaturi, intr-un codru. Cum dadeau de iepure, ursul si maimuta indata prindeau a se lauda. Ursul spunea:

- Sunt o fiara mare si tare; numai sa vreau … si te strivesc cu o singura laba!

Maimuta trancanea:

- Eu sunt dihania cea mai sireata. Sar dintr-un copac intr-altul, pe cand tu, iepurasule, salti doar de pe un musuroi pe altul. De dimineata si pana seara ma pot legana spanzurata de coada, pe cand tu, iepurasule, nici macar coada n-ai!

Si odata, cand ursul si maimuta tocmai e laudau fata de iepure cu puterea, mintea, istetimea si siretenia lor, cumplitul leu se ivi la marginea codrului. Regele animalelor era flamand, asa ca, vazand ursul, maimuta si iepurele, hotari sa-i manance pe loc. Si iaca, apropiindu-se de urs, leu intreba:

- Ia zii, ursule, a ce-mi miroase gura?

Si, graind asa, isi casca botul.

Ursul a tras aerul pe nari si-a grait:

- Stapane, de vreme ce mananci numai carne, gura iti miroase cam neplacut.

- Tii, neghiobule! a racnit leul. Ti-ai ingaduit sa-ti jignesti stapanul? Pentru asta te osandesc la moarte!

Si, dintr-o singura lovitura de laba, l-a ucis pe loc.

S-a intors apoi leul catre maimuta si-a intrbat-o:

- Ia zi, maimuta, a ce-mi miroase gura?

Si, graind asa, leul si-a cascat botul.

A privit maimuta catre ursul ucis si-a clampanit:

- O, stapane, intr-adevar, gura-ti miroase ca cele mai inmiresmate flori! Oh, cat de aromata, cat de minunata ti-e rasuflarea! Rogu-te, stapane, sufla-mi inca o data in fata …

- Tii, mincinoaso, faptura lingusitoare! a racnit leul. Ai cutezat sa rostesti neadevaruri inaintea imparatului tau? De unde mireasma de flori, daca mananc numai carne! Pentru minciuna, te osandesc la moarte!

Si, dintr-o singura lovitura a uriasei lui labe, ucise maimuta.

Se apropie apoi de iepure si-i porunci:

- Ia spune tu acu’, bine sau rau imi miroase gura?

Inspaimantat, a privit iepurasul la dreapta, catre ursul mort, a privit la stanga, catre maimuta moarta, a stranutat de trei ori si a zis:

- Nu te mania, o, stapan al dreptatii! Dar am azi un guturai atat de afurisit, incat nu simt nimic. Ingaduie-mi sa-ti raspuns abia maine la intrebare.

si din nou a stranutat de trei ori: Hapciu, hapciu, hapciu!

Atunci, posac, leul a mormait:

- Bine, lasa, ai sa vii tu si-ai sa-mi spui daca-mi miroase bine sau rau gura. Si acu’ sterege-o si nu ma stanjeni la masa!

Fara a mai privi indarat, a rupt-o iepurasul la fuga. A gonit nemaistiind, de frica, pe ce lume se afla si dca si-a venit venit in fire, a vazut ca se si gasea intr-un alt codru.

- Iaca bun – si-a zis multumit iepurasul. Las’ s-astepte leul mult si bine! N-o sa-mi treaca mie guturaiul pana ce dreptul nostru stapan nu si-o da duhul!