Iarna pe uliţă de George Coşbuc

„Iarna pe uliţă” este o poezie de iarnă scrisă de George Coşbuc. Toţi copiii o îndrăgesc. Pentru noi, adulţii, această poezie ne aduce aminte de copilărie şi de minunatele jocurile de iarnă: bătaia cu bulgări, datul pe derdeluş şi pe sanie, mersul cu patine.

A-nceput de ieri să cadă

 Câte-un fulg, acum a stat,

 Norii s-au mai răzbunat

 Spre apus, dar stau grămadă

 Peste sat.

 Nu e soare, dar e bine,

 Şi pe râu e numai fum.

 Vântu-i liniştit acum,

 Dar năvalnic vuiet vine

 De pe drum.

 Sunt copii. Cu multe sănii,

 De pe coastă vin ţipând

 Şi se-mping şi sar râzând;

 Prin zăpadă fac mătănii;

 Vrând-nevrând.

 Gură fac ca roata morii;

 Şi de-a valma se pornesc,

 Cum prin gard se gâlcevesc

 Vrăbii gureşe, când norii

 Ploi vestesc.

 Cei mai mari acum, din sfadă,

 Stau pe-ncăierate puşi;

 Cei mai mici, de foame-aduşi,

 Se scâncesc şi plâng grămadă

 Pe la uşi.

 Colo-n colţ acum răsare

 Un copil, al nu ştiu cui,

 Largi de-un cot sunt paşii lui,

 Iar el mic, căci pe cărare

 Parcă nu-i.

 Haina-i măturând pământul

 Şi-o târăşte-abia, abia:

 Cinci ca el încap în ea,

 Să mai bată, soro, vântul

 Dac-o vrea!

 El e sol precum se vede,

 Mă-sa l-a trimis în sat,

 Vezi de-aceea-i încruntat,

 Şi s-avântă, şi se crede

 Că-i bărbat;

 Cade-n brânci şi se ridică

 Dând pe ceafă puţintel

 Toată lâna unui miel:

 O căciulă mai voinică

 Decât el.

 Şi tot vine, tot înoată,

 Dar deodată cu ochi vii,

 Stă pe loc - să mi te ţii!

 Colo, zgomotoasa gloată,

 De copii!

 El degrabă-n jur chiteşte

 Vrun ocol, căci e pierdut,

 Dar copiii l-au văzut!

 Toată ceata năvăleşte

 Pe-ntrecut.

 - "Uite-i, mă, căciula, frate,

 Mare cât o zi de post -

 Aoleu, ce urs mi-a fost!

 Au sub dânsa şapte sate

 Adăpost!

 Unii-l iau grăbit la vale,

 Alţii-n glumă parte-i ţin -

 Uite-i, fără pic de vin

 S-au jurat să-mbete-n cale

 Pe creştin!

 Vine-o babă-ncet pe stradă

 În cojocul rupt al ei

 Şi încins cu sfori de tei.

 Stă pe loc acum să vadă

 Şi ea ce-i.

 S-oţărăşte rău bătrâna

 Pentru micul Barba-cot.

 - "Aţi înnebunit de tot -

 Puiul mamii, dă-mi tu mâna

 Să te scot!

 Cică vrei să stingi cu paie

 Focul când e-n clăi cu fân,

 Şi-apoi zici că eşti român!

 Biata bab-a-ntrat în laie

 La stăpân.

 Ca pe-o bufniţ-o-nconjoară

 Şi-o petrec cu chiu cu vai,

 Şi se ţin de dânsa scai,

 Plină-i strâmta ulicioară

 De alai.

 Nu e chip să-i faci cu buna

 Să-şi păzească drumul lor!

 Râd şi sar într-un picior,

 Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna

 Mai cu zor.

 Baba şi-a uitat învăţul:

 Bate,-njură, dă din mâini:

 - "Dracilor, sunteţi păgâni?

 Maica mea! Să stai cu băţul

 Ca la câini!

 Şi cu băţul se-nvârteşte

 Ca să-şi facă-n jur ocol;

 Dar abia e locul gol,

 Şi mulţimea năvăleşte

 Iarăşi stol.

 Astfel tabăra se duce

 Lălăind în chip avan:

 Baba-n mijloc, căpitan,

 Scuipă-n sân şi face cruce

 De Satan.

 Ba se răscolesc şi câinii

 De prin curţi, şi sar la ei.

 Pe la garduri ies femei,

 Se urnesc miraţi bătrânii

 Din bordei.

 - "Ce-i pe drum atâta gură?

 - "Nu-i nimic. Copii ştrengari.

 - "Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,

 Parcă trece-adunătură

 De tătari!