Floarea Pastelui - legenda

Se zice ca era odata un imparat si o imparateasa si acestia duceau un trai tare bun. Aveau de toate, dispuneau de toate bunatatile din lume, insa fericirea lor nu era completa. Nu se bucurau complet pentru ca nu aveau copii. Si, fiindca nu aveau copii, ei au cautat in toate chipurile si prin toate mijloacele cum ar putea capata unul care sa le mosteneasca averea si imparatia.

Au dat danii pe la toti vrajitorii si vrajitoarele din intreaga imparatie, ca poate-poate acestia vor face cumva sa se vada si ei cu un copil. Dar degeaba, imparateasa tot stearpa a ramas. Si, din aceasta cauza, imparateasa si imparatul erau tare suparati si necajiti.

Dar, iata ca intr-o zi, in timp ce imparateasa se plimba prin gradina, aude un glas ce ii spune ca, daca voieste sa aiba un copil, sa renunte la vraji si descantece si sa daruiasca ceva la o manastire. Abia atunci Dumnezeu ii va asculta rugamintea si ii va darui ceea ce-si doreste cu atata ardoare.

Cum auzi aceste vorbe, fara sa mai stea pe ganduri, imparateasa a fugit repede in casa, a luat cele de cuviinta (ce a crezut ea sa s-ar potrivi mai bine pentru o manastire), a pornit la drum si le-a daruit celei mai apropiate manastiri. Darul a fost binevenit si, in scurt timp, imparateasa a ramas grea, iar dupa cele 9 luni de sarcina aceasta a dat nastere unei copilite frumoase ca un ingeras.

Erau tare fericiti imparateasa si imparatul. Acum, cand aveau o copila atat de frumoasa, parca ar fi prins pe Dumnezeu de un picior si poate ca nici atunci nu s-ar fi bucurat mai mult. Si, pentru ca fetita era extrem de frumoasa, i-au pus numele de Floarea.

Dar bine a zis cine a zis, ca unde e prea multa bucurie, acolo adeseori se intampla sa fie si suparare mare. Asa a fost si aici, din nefericire.

Cu cat crestea Floarea mai mare si se facea mai voinica si mai frumoasa, cu atata mai mare era si grija parintilor sai. Avand in vecinatatea imparatiei lor niste zmei, ingrijorarea lor esta maxima, temandu-se ca nu cumva acestia sa vina intr-o zi, sa le-o fure si sa ramana fara copila lor - Floarea lor iubita si draguta.

Din pricina aceasta o tineau mai mult inchisa decat sloboda, fara sa le treaca prin minte catusi de putin ca nu procedeaza bine.

Si intr-adevar, Floarea vedea si simtea ca e tot timpul tinuta inchisa, insa nu stia de ce si pentru ce. Aceasta fiind situatia, ea a inceput de la un timp a se da in dragoste cu un pastor care pastea turma sa prin apropierea curtilor imparatesti si care nu odata trecea pe langa ferestrele camerei unde era Floarea inchisa.

Prinzand mai pe urma imparatul de veste ca fiica sa, cu toate ca a ferit-o asa de tare de ochii lumii, se iubeste cu un om de rand, s-a suparat foarte tare. Fara sa stea pe ganduri, imparatul a pus pe niste soldati sa il prinda pe pastorul indraznet si sa-l omoare, iar pe fiica sa Floarea sa o dea pe mana unui tigan, astfel incat acesta sa o duca in padure, sa-i taie mainele, sa-i scoata ochii si s-o lase acolo sa o manance fiarele salbatice ale padurii.

Tiganul ce putea sa faca!? Trebuia sa se supuna dorintei imparatului si sa duca la indeplinire porunca sa, ca altfel, el era cel ce o patea …

Asadar, a luat-o pe Floarea, a dus-o in padure, i-a taiat mainile, i-a scos ochii, a lasat-o acolo, dupa care s-a intors acasa, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic.

Floarea – adica fiica imparatului – simtindu-se in starea aceasta, mai mult moarta decat vie, a picat in genunchi de durere si a inceput sa se roage Maicii Domnului sa se indure de ea si s-o prefaca intr-o floare decat sa ramana asa ca, sa se chinuiasca sau sa vina fiarele padurii, sa o sfasie si sa o manance.

Facandu-i-se mila de fata, Maica Domnului i-a ascultat ruga si a prefacut-o intr-o floare alba. Si, pentru ca prefacerea Floarei s-a petrecut tocmai pe timpul Pastilor, din aceasta cauza se si numeste ea Floarea Pastilor.