Fetita din oglinda

Va oferim spre lectura povestirea “Deosebita” scrisa de Mioara Cremene.

A fost odata ca niciodata o fetita care se uita mult in oglinda. Ea intorcea spatele celor din jur, fiindca i se pareau altfel decat ea si de aceea nespus de plicticosi. Dincolo de marginea aurita, in schimb, o privea un chip cu totul deosebit, cu cei mai frumosi ochi pe care si-i putea inchipui, cu parul cel mai placul – si, intr-adevar, trebuie sa-i dam dreptate, nu era aidoma cu nici una din fetele pe care le cunoastea, deci haide sa numim faptura din oglinda “Deosebita”!

Intr-o zi insa, tot privind si privind in oglinda, fata noastra baga de seama ca se petrece o minune. In spatele Deosebitei i se paru ca mai este cineva, ba chiar, miscandu-se in dreapta si in stanga, baga de seama ca se afla un sir de fete, toate cu acelasi fuste, plete si funde. Se rasuci intr-o parte si mai zari o Deosebita, se intoarse in partea cealalta si, poftim, din nou acelasi chip, putin intors si el, cu un rand atat de numeros de domnisoare in urma sa incat se pierdeau in departarile oglinzii, iar aceasta se tot adancea.

Atunci prietena noastra facu un pas, trecu dincolo … si de cum intra in lumea deosebitelor incepe sa se plictiseasca. Fiindca toate fetele erau aidoma cu a ei si nimeni nu avea de ce sa o bage in seama. Nu-i ramanea altceva de facut decat sa treaca intr-unul din randuri si sa priveasca cu ochi lacomi afara, la “obisnuiti”. Iat-o, acolo sta si acum, prinsa in farmecele oglinzii. Sta si se uita la noi, care suntem cu mult mai urati. Ce e drept, fiecare insa in felul nostru …