Fetita cu scufita albastra

O poveste spune ca fetita cu scufita rosie a fost mancata de un lup, fiindca nu a ascultat de sfatul mamei sale. Dar fetita aceea mai avea o surioara geamana: fetita cu scufita albastra, care era cu mult mai desteapta si mai ascultatoare decat sora sa.

Dupa ce fetita cu scufita rosie a fost mancata de lup, mama ei, crezand ca bunica-sa nu a lasat-o sa se intoarca acasa, a chemat la dansa pe cealalta fiica.

Aceasta a venit numaidecat. Cum era sora geamana cu scufita rosie si semanau asa de bine una cu alta, a trebuit sa fie deosebite prin culoarea scufitelor.

- Du-te si tu la bunica si du-i cosul acesta cu nuc si acest borcan cu miere!

Scufita albastra pleca indata. Contrariu de ceea ce a facut sora sa, ea a luat drumul cel mia scurt si trecand prin padure, nu a cules alune, nu a alergat dupa fluturi si nici florinu a cules.

Ea nu a intalnit pe drum lupul, care dormea linistiti in patul bunicii. Cand a ajuns la casuta bunicii, ea a batut la usa.

Lupul, desteptandu-se, a intrebat cu vocea prefacuta.

- Cine e acolo?

- Este nepoata cu scufita albastra, care-ti aduce din partea mamei un cos cu nuci si un borcan cu miere.

- Intra, copila draga!

Fetita deschise usa si, ca si sora sa, a intrat fara de frica. Lupul a privit-o cu junt din asternut. Cu unghiile lui ascutite, el sfasiase frumoasa perna alba, din care acum curgeau fulgii din belsug. Acest lucru a dat de gandit fetitei, care stia pe bunica-sa curata si cu buna raduiala la toate.

Totusi, ea se apropie de pat, la piciorul caruia zacea o scufita rosie, dar se opri cand zari ochi, urechile si dintii cei mari ai lupului.

Mai desteapta decat sora-sa, ea a recunoscut pe lup si mai cunoscatoare, pentru ca asculta de sfaturile mamei sale, ea a inteles prin ce pericol trecea.

Lupului nu-i era foame, caci a mancat destul de bine in ajun. Astfel, si-a pus in minte ca sa mai amane macarea cea frageda si aleasa pe care norocul i-o trimitea.

- D-mi, zise el, numai borcanul cu miere.

Tremurand de frica, mica scfita i-l intinse. Lupul il lua cu labele si tinandu-l ridicat ca pe un pahar, a inceput sa soarba cu lacomie mierea.

Atunci, ca si cand ar fi facut-o din nebagare de seama, fetita a rasturnat cosul cu nuci in chip asa de zgomotos, incat lupul a sarit in sus si si-a rasturnat tot lchidul galben si lipicios din borcan.

Fara sa piarda timpul viteaza scufita albastra a apucat perna rupta si i-a apasat-o pe bot. fulgii s-au lipit aproape sa-l inabuse si sa-l orbeasca. In timp ce lupul sechinuia sa inlature pericolul de moarte, mica scufita albastra s-a repezit afara si a inchis usa.

Apoi a inceput sa strige cat a putut de tare pe oamenii din sat.

Doi taietori de lemne, care se intorceau din padure de la lucru, au patruns in casa si au ucis cu topoarele lor mari lupul, pe jumatate innabusit de un fulg ce-i sta in gat.

I-au legat o franghie imprejurul gatului si l-au plimbat cu triumf prin tot satul. Copiii si mieii s-au bucurat mult ca au scapat de crudul lor dusman, lupul.

Si asa, fetita cu scufita albastra a putut sa scape cu viata din ghearele lupului, numai pentru ca a ascultat de sfaturile mamei sale.