Ecologia - implicatii practice

Niciodata, in decursul mileniilor care au trecut de cand omul a incetat de a mai fi culegator si vanator primitiv perfect incadrat in natura, el nu a influentat, in mod mai ales negativ, natura si echilibrul ecologic ca in ultimele decenii.

Vegetatia naturala si fauna legata de ea au fost inlocuite in mare masura prin culturi agricole (adesea monoculturi) sau pasuni suprapascute. Padurile s-au redus tot mai mult si chiar cele care au ramas si-au schimbat compozitia originala.

Raurile si fluviile s-au transformat in mare masura in sute de lacuri de baraj, in canale de navigatie adesea betonate sau in scurgeri de ape reziduale.

Poluarea aerului, solului, apele interioare si chiar a marilor a atins proportii ingrijoratoare. Toate acestea pericliteaza existenta nu numai a celor mult peste un million de specii de animale si vegetale, dar si resursele alimentare ale omului, sanatatea sa, punand sub semnul intrebarii supravietuirea sa.

Ecologia este stiinta care da omului solutia de a remedia aceasta grava situatie, de a restabili un echilibru natural in care omul sa gaseasca hrana suficienta si de buna calitate, sa bea o apa naturala, sa respire un aer sanatos, sa se simta bine.

Biotehnologia, microbiologia industriala, ingineria genetica vor da, poate, posibilitatea gasirii de noi resurse alimentare, mai ieftine si mai productive. Ecologia insa ii va asigura sanatatea si supravietuirea.

Nu putem evident sa revenim la epoca preindustriala si preagrara, sa redam globul in intregime vegetatiei si faunei naturale. Cea mai mare parte a suprafetelor continentelor va continua sa fie utilizata pentru culturi agricole, padurile vor continua sa fie exploatate, lacuri de baraj se vor mai vrea, cu toate ca o crestere substantiala a productiei la hectar, cultura plantelor in bazine supraetajate etc. vor face disponibile mari suprafete iar utilizarea energiei solare, nucleare si a altor surse vor face inutile amenajarile hidrotehnice.

Dar un echilibru ecologic, altul decat cel initial, se poate asigura si in conditiile agriculturii intensive si partial (nu excesiv) chimizate, a exploatarii forestiere, a utilizarii apei. Culturile agricole sunt si ele ecosisteme; chiar daca reducem la maxim buruienile, in aceste culturi traiesc numeroase animale si indeosebi solul de care depend calitatea si cantitatea productiei adaposteste o bogata flora de microorganisme, ciuperci, chiar alge si o fauna variata. O buna cunoastere a ecologiei complexe a terenurilor agricole permite utilizarea lor optima, folosind ingrasaminte in mod chibzuit, reducand la maximum combaterile chimice; un bun echilibru intre insectele daunatoare si dusmanii lor, asigura o productie buna, fara acumulare de pesticide in fructe si seminte. Exploatarea silvica este cu atat mai mult posibila in conditii ecologice apropiate de cele naturale. Dupa o lunga experienta, se constata ca esentele autohtone sunt, in perspectiva timpului, preferabile celor introduse. Atragerea pasarilor insectivore, protejarea pradatorilor dintre insecte si nevertebrate pot face total inutila utilizarea insecticidelor.

Natura vie a oferit de cele mai multe ori modele care au servit tehnicii omului. Amintim numai faptul ca precursorii aviatiei au studiat cu atentie mecanismele de zbor ale pasarilor si insectelor, spre a imagina aparate de zbor. Ecologia ofera si ea un pretios exemplu, care imitat de om poate rezolva una dintre problemele grave ale contemporaneitatii, cea a deseurilor. Suntem intr-adevar supraaglomerati de imensele cantitati de deseuri de tot felul, provenind din industrie, constructii, alimente etc., care se aduna zi de zi. Nimic asemanator in natura vie: totul reaintra in circuitul viu. Studierea mecanismelor de recirculare a intregii materii in ecositemele naturale, simularea lor pe calculatoare, va putea permite si gasirea de solutii care sa rezolve problema deseurilor. Se intrevede de pe acum utilizarea unora din ele ca materii prime pentru noi ramuri industriale, a altora ca surse de energie. Substantele poluante care ridica atatea probleme grave, pot deveni si ele materii prime pentru industrie.

Problema ecologiei este in mare masura o problema de educatie. Incepand din frageda copilarie si de la gradinita, omul trebuie invatat sa iubeasca si sa ocroteasca natura, sa-i utilizeze resursele fara a le epuiza. Insasi gusturile trebuiesc educate in acest sens: omului sa ajunga sa-i placa mai mult un colt de natura salbatica decat un teren amenajat; un rau marginit de salcii mai mult decat un canal betonat; sa prefere parcurile de tip englezesc celor prea “geometrice”; sa cultive in propria gradina si cele mai frumoase plante din flora spontana, nu numai cele cultivate de secole. Elevul sa observe, sa admire si sa fotografieze plante si animale din natura fara a le colecta. In acvarii sa se creasca pesti, tritoni si nevertebrate din fauna autohtona.

Este neaparat necesar introducerea ecologiei in invatamantul biologic de curs mediu si introducerea ecologiei in programele mai multor facultati, nu numai a celor de geografie si biologie. Este absolut necesar aceasta pentru invatamantul superior agricol, silvic si veterinar; inginerii agronomi trebuie sa priceapa bine ca ogoarele sunt un ecositem complex, care-si duc viata lui, la suprafata si in interiorul solului si dupa ce s-a recoltat cultura. Invatamantul ecologic este tot atat de necesar la unele facultati si sectii ale institutelor politehnice, toate cele care scot ingineri pusi sa faca procente si sa conduca lucrari in domenii ca hidrotehnica, irigatii si imbunatatiri funciare, sa construiasca poduri, sosele etc. Prea multi dintre inginerii hidrotehnicieni considera raurile si apele statatoare drept canale sau acumulari de apa statatoare si nu drept medii de viata. Si nu este suficient ca ei sa invete ecologia ca o materie de examen, iar cand executa proiecte sau lucrari sa ia, sau sa se faca ca iau, masuri de protectia naturii numai apte a satisface anumite obligatii legale. Ei trebuie sa fie convinsi de importanta acestor masuri de protejare a mediului si sa ia masuri adecvate pentru conservarea naturii.