Doi regi

In vremurile indepartate traia un rege viteaz care a purtat razboaie, a distrus sate si orase si pe locuitori i-a dus in robie. Ca faptele lui sa ramana neuitate, cand a simtit ca va muri, a pus sa i se ridice un palat pentru mormant, iar in pereti sa i se sape ispravile din viata.

Numele acestui rege astazi nu se mai cunoaste. Vremea, cu rugina ei, a distrus mormantul si nicio inima nu bate cand i se rosteste numele.

Traia, insa, tot in vremuri indepartate, un alt rege, care n-avea ostasi, nu varsa nici un pic de sange si nici nu da foc oraselor. Acest rege nu si-a cladit palat pentru mormantul sau.

Regele despre care este vorba nu e altul decat Mantuitorul nostru Iisus Hristos.

Iisus Hristos, prin iubire, blandetea si curatenia inimii, a patruns adanc in sufletul oamenilor, inlesnindu-le o viata mai curata si mai fericita. Schimbarea in credinta si purtarea omenirii, care traiau in timpul venirii sale pe pamant si acelea de mai tarziu, a facut-o prin invatatura Sa si prin pilda vietii Sale.

Invatatura lui Iisus e mai frumoasa si mai folositoare decat oricare rod al intelepciunii omenesti. Ea cuprinde datoriile omului fata de Dumnezeu si fata de aproapele. Intre aceste datorii, cea mai importanta este aceea a iubirii, intai fata de Dumnezeu si in al doilea rand fata de oameni. Implinirea acestor datorii ne-o cere insusi Mantuitorul, prin raspunsul ce-l da legiuitorului, care-l iscodea asupra celei mai mari porunci din lege, zicandu-i: “Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau. Aceasta este marea si cea dintai porunca. Iar a doua, la fel ca aceasta: sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Matei 22, 37-39).

Iubirea crestineasca a facut multe si pretioase roade in societatea omeneasca, ajutand scoaterea omului din robie (sclavie), la pretuirea femeii, la pace, la ocrotirea copilului si la alinarea durerilor sfasietoare ale celor obiditi.

Porunca iubirii crestine n-a ajuns insa sa fie inteleasa de toti.

Grigore Popa