Distrofiile si coloratia dintilor

Prin distrofii dentare sau displazii dentare se inteleg tulburarile de calcifiere ale dintilor, aparute in perioada de dezvoltare a copilului, caracterizate fie prin afectarea mugurelui dentar datorita unei boli infectioase cum ar fi rubeola, scarlatina, fie unei lovituri care intereseaza mugurele. Cauzele distrofiei dentare mai pot fi ereditare, datorate tulburarilor de alimentatie din timpul sarcinii, lipsei vitaminelor A si D2, lipsei calciului, ca si anumitor boli cum ar fi sifilisul ereditar. De asemenea, o importanta in acest sens o au si starile psihice puternic negative pe care mama le-a avut eventual in timpul sarcinii. Practic, caracteristica comuna a distrofiei dentare consta in aparitia pe coroana dintelui a unor linii vizibile, care dau dintelui un aspect deosebit.

Un cunoscut stomatolog a spus ca distrofia dentara reprezinta cazierul medical al copilului, referindu-se la faptul ca prezenta la acelasi nivel pe coroana tuturor dintilor a unor linii, face dovada unei greseli in alimentatia copilului, putandu-se stabili cu exactitate perioada in care aceasta s-a produs. Uneori, defectele pot avea aspectul unor simple eroziuni, adancituri sau santuri care inconjoara coroana dintelui. Asemenea defecte perfect vizibile marcheaza la exterior o anumita varsta la care s-a produs defectul, tot asa cum la copac cercurile interioare din tulpina arata varsta copacului.

Alteori, distrofiile dentare sunt mai mult decat niste simple linii, ele afectand nu numai structura dintelui, dar si volumul, forma si pozitia pe arcada dentara a acestuia.

Procesul de distrofie este stationar si nu genereaza carii. Defectele de structura ale dintilor sunt suparatoare prin faptul ca sunt vizibile, inestetice, dand un aspect neplacut danturii si implicit, fizionomiei.

Dar defectele de structura ale dintilor mai pot avea si alte manifestari. Se intampla uneori ca dintii, atat cei temporar cat si cei permanenti sa se toceasca repede, macinandu-se pur si simplu, ajungandu-se la o distrugere mai mult sau mai putin rapida a acestora. Alteori, dintii temporari capata o culoare brun-negricioasa si se topesc, fara a pricinui copilului vreo suferinta. Asemenea tociri intereseaza fie toti dintii temporari, putand ajunge pana la nivelul gingiei, fie numai incisivii superiori temporari. Este firesc ca o colorare in brun-negru a dintilor copilului sa indispuna si sa faca mari griji parintilor. Ii putem linisti in aceasta privinta, dandu-le asigurarea ca dintii permanenti vor aparea la timpul lor, avand o culoare normala. Se poate intampla uneori, desi mai rar, ca pe dintii permanenti normal colorati initial, sa apara pete alburii la inceput, care datorita oxigenului respirator vor deveni brune sau chiar negre.

Colorari ale dintilor mai pot fi cauzate si de excesul de fluor din apa de baut ca si de o hemoragie in interiorul dintelui in urma unui traumatism dentar, ceea ce duce la colorarea dintelui in brun. Consumul exagerat de antibiotice nu este indicat la copilul mic, acestea putand duce la o colorare a dintilor in rosu-brun, coloratie care va persista toata viata. De aceea, este pur si simplu interzisa administrarea umitelor antibiotice la copiii mici.

O igiena incorecta a gurii poate face ca dintii sa capete o nuanta verzuie-bruna.