Despre balbaiala si etiologia fenomenului

Este balbaiala o deprindere? Este simptomul unei tulburari functionale a creierului sau expresia unei tendinte nevrotice (logonevroza)? De ani de zile se cauta un raspuns la aceste intrebari, se formuleaza noi si noi teorii. Dar, indiferent ca acestea se sprijina pe date medicale sau pe elemente de psihiatrie sau psihanaliza, toate zugravesc un tablou etiologic variat, neconcludent. Se vorbeste de o dispozitie fundamentala a subiectului (ereditate, atingere neurologica, deficit lingvistic, mediu traumatizant) sau de evenimente determinante ce au prilejuit aparitia tulburarii, fie de natura organica (epuizare nervoasa, tulburari in metabolism), fie de natura externa, cum ar fi un soc psihic, relatii conflictuale, eroare de educatie. Un numar apreciabil de cercetari mai noi conduc la ideea ca balbaiala ar fi consecinta unei malfunctiuni genetice, o conexiune inversa auditiva in controlul vorbirii. Detaliile anatomice ale pretinsei leziuni nu au putut fi identificate, iar probabilitatea ca aceasta sa fie o simpla lipsa a unei dominante cerebrale in complexul vorbirii a fost chiar studiata pe un numar de 60 de balbaiti fara a se ajunge insa la un rezultat edificator.

Defectul fundamental al balbaielii ar fi o anormalitate organica mostenita, o instabilitate neurologica determinata genetic in mecanismul vorbirii. Dar nicio teorie nu a fost in masura sa dea un raspuns si o explicatie general valabila, nici una nu a putut formula o definitie unanim admisa a balbaielii. In lume sunt in prezent circa 12 milioane de balbaiti si aproape fiecare dintre ei este un caz particular. Balbaiala reprezinta aproximativ 15% din cazurile de tulburari de limbaj observate la copiii intre 4 si 7 ani si se constata o preponderenta la baieti fata de fete: cam 3 sau 4 baieti fata de o fata.

Referindu-ne la originea simptomului, la 30% din cazurile de balbaiala se regasesc antecedente familiale, la ascendenti sau colaterali. Intr-o serie de 92 de cazuri studiate din acest punct de vedere s-au semnalat 31 cu ereditate similara. Unii autori incearca sa faca o legatura posibila intre balbaiala si epilepsie, dar inregistrarile tele-electro-encefalografice realizate in mod sistematic nu au relevat nici un indiciu deosebit care sa sustina aceasta afirmatie. Imprejurarile care favorizeaza aparitia balbaielii sunt diverse, iar perioada cea mai propice este cand copilul atinge varsta de 3-5 ani, cand limbajul se imbogateste si se individualizeaza, fraza se dezvolta, ceea ce constituie desigur o complicatie pentru ei. dar simptomul poate sa apara si mai tarziu, in adolescenta si chiar la adulti, fara nici un fel de antecedente in tulburarea limbajului.

Balbaiala se instaleaza, intr-o prima imprejurare, ca urmare a unui soc emotiv intens. In acest caz, ea este precedata de o perioada de mutism. Din 100 de cazuri studiate, s-au depistat 21 de situatii cand copilul a fost indepartat din mediul familial, 10 situatii cand parintii s-au despartit, 10 cazuri cand copilul si-a inceput activitatea scolara. Dezechilibrul familial pare a constitui factorul cel mai frecvent incriminat in aparitia balbaielii la copii. Emotiile puternice nu numai ca pot declansa simptomul, dar il si intretin sau accentuleaza, ca, de pilda, o situatie de maxima enervare, cand copilul vreau sa-si exprime agesivitatea in mod verbal. Balbaiala pastreaza, de obicei, acelasi aspect in tot cursul evolutiei sale, variatiile fiind numai de moment. Ea se atenueaza cand copilul striga sau cand, dimpotriva, vorbeste pe soptite sau dispare pur si simplu cand el canta. Lectura unui text sau recitarea unei poezii poate, de asemenea, sa atenueze sau sa elimine temporar simptomul.

Comportamentul parintilor fata de copilul balbait joaca un rol important in intretinerea sau atenuarea balbaielii. O comportare severa, cu reprosuri si observatii, provoaca la copil o accentuare a deficitului sau chiar aparitia lui. Trei atitudini novice trebuie, obligatoriu, evitate in mediul familial al copilului balbait: reprosurile, observatiile iritate de felul “vorbeste mai clar”, “nu te mai balbai” si falsa indiferenta. Afectiunea exagerata a mamei poate fi, la randul sau, un element favorizant al aparitiei sau al acentuarii balbaielii. Unii psihanalisti sunt inclinati sa vada in acest simptom un fel de “complex oedipian”, o demonstratie viguroasa a copilului de aparare fata de prezenta prea afectiva a mamei. El isi refuleaza agresivitatea si o exprima prin denaturarea vorbirii.