Cum am reactiona daca ne-am intalni cu un om salbatic?

Ne intrebam – curiosi, nelinistiti si nerabdatori – cum vom reactiona cand ne vom intalni cu un extraterestru. Cu blandete? Cu agresivitate? … Cum am reactionat cand ne-am intalnit, de-a lungul istorie, cu oamenii salbatici, stramosii nostri contemporani? Cu agresivitate, din pacate, in majoritatea covarsitoare a cazurilor (din teama?, din ingnoranta?, din nepasare?, din cruzime), ignorandu-i in cele mai inaccesibile tinuturi ale Pamantului. Dar daca totusi ne-am intalni azi cu un om salbatic?

Vercors a pus problema in Animalele denaturate. Iar in 1975 scria: “Si daca am regasi un popor inca in viata in cine stie ce masiv izolat din Borneo, ce nenorocire pentru toata antropologia! Caci ea va fi incapabila, dupa descrierea acelor creaturi, si inca in absenta unei definitii clare a comportamentului specific uman, sa le clarific in regnul animal sau in cel uman. Si, dintr-o singura lovitura, problema va deveni insolubila; cum sa-i tratam? Ca pe niste alegatori cu drepturi civile sau ca pe niste animale de povara?” 

Andre Maurois reactioneaza astfel: “Intr-o zi, in Perigord, un muncitor care lucreaza in fundul unei galerii inca neexplorate din Lascaux vine sa-mi spuna ca a auzit niste mormaieli care nu par nici cuvinte, dar nici sunete scoase de un animal. Ma duc acolo si descopar o familie preistorica. De 20.000 de ani traieste in pesteri, reproducandu-se, respirand datorita unui horn care iese in padure, hranindu-se … Cum oare s-a hranit?

Nu e imposibil de imaginat asa ceva, caci ce sunt 20.000 de ani fata de 50 de milioane de ani ai coelacanthului, al carui organism e deja atat de complex, incat au trebuit, pentru a-l modela, cateva miliarde de ani? Intr-adevar, romanul adevarat al lui Smith e atat de perfect, incat nu-l voi scrie pe al meu.”

Smith a fost descoperitorul coelacanthului. In ce-l priveste pe Swift, in Calatoriile lui Gulliver imagineaza oameni redusi la o stare primitiva, pe yahooti, deveniti sclavii unui popor de cai, houyhnhnmii.

Mai gasim in literatura un om salbatic celebru, pe Caliban (metateza a cuvantului “canibal”), personaj din Furtuna lui Shakespeare, faptura diforma cu infatisare ingrozitoare si miros dezgustator.

Spre deosebire de antichitate, evul mediu si mai apoi secolele 15-18 nu au mai privit oamenii salbatici ca pe niste curiozitati datatoare de fiori, ci ca pe o imagine a locuitorilor contemporani ai Paradisului, mutat – odata cu inaugurarea calatoriilor spre America – din Asia in insulele noului continent. Folcloristul italian Giuseppe Cocchiara spunea ca “inainte de a fi fost descoperit, salbaticul a fost intai inventat”. Starea primitiva a “bunului salbatic”, blandetea, inocenta lui (chiar daca unele popoare nou descoperite erau canibali !) au resuscitat mitul Paradisului terestru pierdut.

In secolul nostru rational “bunul salbatic” e cautat spre a-l cunoaste si a ne cunoaste astfel mai bine pe noi insine si propria noastra istorie.