Coronita de flori aromate

De cand au contenit ploile de primavara, doua-trei zile la rand Rodica iesea dis-de-dimineata in cerdacul casei cu cartea in mana, asteptand parca ceva dintre crangurile de pe vale, catre care isi arunca din vreme in vreme privirile.

-         Inca putin si se deschid … de maine le simtim aroma.

-         Despre ce tot vorbesti acolo? o intreaba maica-sa.

Raspunsul il deslusi a doua zi, cand vecinii, colegi de scoala, o zoreau de la poarta:

-         Grabeste, ca ne-au luat-o altii inainte!

-         E mare padurea de tei; ne ajunge la toti! Daca o sa umplu traistuta sunt multumita, zise fetita.

-         Simti ce tare e aroma? Ca mierea! o intampina Eliza.

-         Ai avut dreptate, ca si la florile de salcam! Ii spuse Sorin. Dar oare asa se usca si teiul?

-         Bine-nteles! Toate florile albe se usuca la soare si se culeg pe racoare, la o ora-doua dupa rasarit. Numai plantele verzi, radacinile si florile colorate se usuca la umbra seaca …

-         Pe toate le stie Rodica! facu Ghita, admirativ.

-         Pai nu … de florile marului este prima la cunostintele despre natura. Are numai zece in catalog!

-         Dar la ce materie nu are note de zece? sublinie Mariana.

Imbujorandu-se, Rodica cauta sa schimbe discutia pe alt fagas:

-         Lasati astea; iata ca am ajuns la padurea de tei.

-         Stiu eu un tei mai incolo cu floarea batuta, mare; sa vedeti ce repede o sa ne umplem si noi traistutele. Crengile sunt dese-roi si joase, usor de aplecat.

A fost o zi minunata la cules de flori de tei. Era doar una din multele zile mangaiate de soare. O zi cu vazduhul inmiresmat, rasunand de voia buna a copiilor “culegatori de sanatate”. Si tot ei si-au facut in parte cate o cununa originala de flori aromate.