Convietuirea mai multor generatii intr-un singur apartament - impact si consecinte

Cum se poate dezvolta moral si psihologic fiinta umana in conditiile unui trai suburban, in care nevoile ei elementare sunt „inregimentate” si satisfacute portionat („ratia de pseudoconfort existential”), intre peretii sufocanti si inevitabil aceiasi ai „apartamentelor” supraetajate, in care viata se desfasoara dupa un inimaginabil „program” ce frizeaza uneori absurdul.

Dar sa revenim la „spatiul vital” al celor 2, 3 sau cel mult 4 camere, in care cel mai frecvent doua sau trei generatii (bunicii, familia nucleara si copiii) isi desfasoara viata intr-o consonanta cifrica pagubitoare. Si cu cat apropierea „spatiala” creste, cu atat intimitatea psihologica scade.

Permeabilitatea fonica a peretilor despartitori ai camerelor nu numai intre vecini, dar si intre dormitoarele parintilor si copiilor creeaza adevarate „surse infromationale” de stres interpersonal, alaturi de utilizarea in comun a aceluiasi grup sanitar.

Desigur si gusturile si optiunile de „program” cotidian ale cuplurilor din generatii diferite, silite „din necesitate” sa locuiasca impreuna, creeaza alte tensiuni zilnice. Cei care vor sa asculte muzica ii deranjeaza pe cei care vor sa doarma, telefilii inveterati ai varstei a III-a ii solicita si ii capteaza intru aceleasi „pasiuni” energofage pe cei mici (pe care daca tot ii supravegheaza, macar sa „nu se plictiseasca”), sotii, stresati de ideea de a nu fi prinsi, se iubesc „pe furate”, ajungand sa-si transforme treptat relatia fireasca intr-o adevarata cupla, caci insomnia frecventa a batranilor si auzul fin dublat de curiozitate al copiilor sunt factori psihologici care nu pot fi ignorati etc. etc.

Iata cateva dintre „avantajele” psihologice ale vietii familiale in conditiile apartamentului de bloc. Factorii materiali ambientali au un efect psihologic; oricum ne-am stradui sa-i ignoram, eludam sau mistificam, ei actioneaza cu penetranta si precizei de lase in constiintele umane, in sfera trebuintelor, aspiratiilor si implicit in cea a comportamentelor. Stilul interpersonal este „stilul de viata”, iar stilul de viata „este impus”, denaturat sau deformat si de ambientul cotidian, si de disponibilul de buget, si de „prejudecatile” coexistentiale aderente. Iolanda Mitrofan