Ciobanasul cel istet

de Lia Harsu

A fost odata un ciobanas, si atata era el de istet ca-i mersese vestea in tot cuprinsul imparatiei. Acu, afland imparatul despre una ca asta, nu-i veni sa creada cum un copilandru sa fie mai intelept ca cine stie cati sfetnici de-ai sai. Porunci sa fie adus ciobanasul inaintea lui si-i zise:

- Daca mi-i raspunde la trei intrebari ale mele, cum te stiu copil fara parinti, te iau in palatul meu si te infiez.

- Sa traiesti, maria ta, intreaba.

- Uite ce vreau sa aflu de la tine: sa-mi spui cate picaturi de apa se afla in apele de pe pamant.

- Ti-oi spune, maria ta, dar mai intai pune sa zguduiasca toate apele ca sa le pot numara picaturile.

- Sa-mi raspunzi acum si la intrebarea cealalta: cate stele se afla pe bolta cerului?

- Ti-oi raspunde si la asta, maria ta. Cate boabe de grau sunt semanate in tot cuprinsul pamantului, tot atatea stele sunt si pe bolta cerului. Daca nu ma crezi, pune sa numere boabele si-i vedea.

- Dar cate clipe se afla in vesnicie? mai intreaba imparatul.

- Apoi sa vezi, maria ta. Undeva la soare-rasare se afla un munte de sticla. Muntele-i inalt de o mie de strajeni, gros tot de o mie de strajeni si adanc tot pe-atat. In varful muntelui se-aseaza in fiecare primavara o pasarica si-si ascute ciocul de sticla. Dupa ce o mantui pasarica de ros muntele de sticla cu ciocul, o sa treaca taman o clipa din vesnicie.

Imparatul zise atunci:

- Bine mi-ai raspuns, fatul meu. De-acu al meu esti, feciorasul tatii, si tu o sa fii imparat dupa moartea mea.

Si asa a si fost. Ciobanasul a imparatit cu intelepciune si dreptate si daca n-o fi murit, o fi traind pana in ziua de astazi ...