Cate ceva despre inteligenta animalelor

Gandesc oare animalele? Pot da ele dovada de inteligenta?

Iata, de exemplu, cainele de vanatoare. Pornit cu stapanul sau, da dovada de o capacitate de rezolvare a unor situatii care depaseste dresajul propriu-zis si care pare mai curand apropiata de … insusirea normelor de buna purtare vanatoreasca, in fapt de ascultarea anumitor dispozitii date de stapan.

Sau calul de calarie, care, atunci cand, dintr-o incapacitate oarecare a calaretului, nu mai poate fi strunit din frau, “se orienteaza” in mod logic asupra a ceea ce are de facut, exemplele ar putea fi continuate cu elefantul care “intelegand” ca, pentru a se ospata cu orezul ravnit, trebuie sa “taie” sacul cu o unealta, actioneaza in acest scop, cu trompa, o lopata. Cu delfinii care nascocesc singuri jocuri – unele foarte complicate! – sau care, din proprie initiativa, ajuta oamenii aflati in primejdie de a se ineca, etc.

Va vom oferi doua exemple, avand ca eroina … o aricioaica. Nu chiar prea departe de un prun in rod, aceasta isi avea salasul in care o asteptau trei puisori mititei cam cat o nuca buna si destul de neajutorati, carora trebuia sa le care toata ziua de mancare. Se vede treaba ca prunele coapte, din care se gaseau destule pe jos, le placeau foarte mult, fiindca aricioaica facea dese drumuri cu cate una in bot. de buna seama, sa tot vii cu o singura oruna cum facea dintru inceput aricioaica, era destula osteneala. Asa au mers lucrurile pana intr-o dimineata cand ea “s-a gandit” ca ar putea rezolva problema caratului prunelor intr-un mod mai spornic. Aricioaica avea, fireste, blana bine inspicata-n tepi! A luat o pruna in bot, s-a tavalit pe jos adunand in tepii blanii ale cateva, si asa, incarcata, a pornit-o catre salas. Acolo s-a scuturat, pe cea din bot a asezat-o alaturi si gata, a asigurat mancare pentru toti puii facand un singur drum! Aceeasi aricioaica, dupa o bucata de vreme, crescandu-i puisorii, trebuia sa-i scoata la “scoala vietii”. Ca sa iasa ori sa intre in livada, trebuia sa depaseasca un gard de sarma impletita care, intr-un singur loc, avea o trecere prin care puteau sa treaca dincolo. Veneau pana acolo in sir indian, trecea dintai, aricioaica-mama, pe urma, unul cate unul, puii si, odata “strabatut obstacolul”, plecau mai departe. Intr-o dimineata insa, dintr-un motiv oarecare, unul din pui a ramas mai in urma sirului. Aricioaica si si cei doi pui care o urmau au trecut. Cel ramas singur in ruma sirului s-a ratacit si-a inceput sa chitaie deznadajduit alergand incoace si-ncolo de-a lungul plasi de sarma impletita. La auzul lui, aricioaica s-a oprit, si-a adunat cei doi pui trecuti, parand “a tine sfat”. Pe urma, la indemnul aricioaicei, unul dintre cei doi pui a facut cale intoarsa, a trecut inapoi, l-a chemat pe cel ratacit si, impreuna, s-au inapoiat la “familie”, putand apoi pleca mai departe in drumurile lor.

Fara indoiala, gandirea, respectiv inteligenta sunt nemijlocit legate de puterea de a abstractiza, de a stabili corelatii cauza-efect - si viceversa -, de a rezolva situatii noi nu numai pe baza unor experiente vechi, ci si a unor similitudini, de a “inventa” solutii. Ca atare, implica grade de dezvoltare fundamentate pe intelegere.

Pe temeiul testelor de inteligenta unii oameni de stiinta ca Binet, Claparede, s.a. au stabilit chiar un fel de “scara” a inteligentei animale, pe primele locuri aflandu-se delfinul, cimpanzeul, cainele, calul, elefantul, etc. Vulpea, socotita drept prototipul “vicleniei”, s-a dovedit a fi mult mai “neinzestrata” decat iepurele cel fricos, iar ursul – cu toata masivitatea lui – mai “slab dezvoltat intelectual” decat vidra.

Unii cercetatori golosesc raportul dintre greutatea creierului si a corpului pentru a sustine gradul de inteligenta al diferitelor animale. La om, acest raport este in jur de 1/40.

Fireste, cercetari in acest sens sunt in curs de desfasurare. Un lucru este ins ape deplin dovedit: omul nu este singura vietuitoare in cazul careia se poate vorbi despre gandire si inteligenta …

Eugen Jianu