Binefacerile si beneficiile produse prin consumul de ceai

Pe la jumatatea veacului XVIII, marelsala de Levimisepoix, sotia ministrului Frantei pe langa curtea engleza a introdus in inalta societate din Paris moda ceaiului, excelenta bautura chineza, apreciata de toti medicii, pe care chinezii o numesc teha si celelalte natiuni tay, tea sau ceai, si care – zicea la acea vreme ziarul englez Mercurius Politicus, se poate gasi spre cumparare la Cafeneaua Sultanei langa Royal Exhange, la pretul de 3 lire sterline kilogramul. Un pret destuld e simpatico dupa cum vedeti si menit a-i conferi tot prestigiul necesar in frivola aristocratie franceza a epocii. Si intr-adevar, moda ceaiului a bantuit multa vreme. Suprema eleganta cerea sa-ti invite prietenii si cunoscutii la un “the a l’anglaise” (ceai preparat de stapana casei in fata musafirilor). Lumea sorbea cu atat mai multa placere infuzia parfumata cu cat era ferm convinsa ca este vorba despre o otrava, inceata, dar sigura … Dar betia momentului conteaza singura pentru un snob si aceasa betie de natura mai mult sugestiva, natural ii facea sa repete in cor versurile mediocre, dar atat de semnificative ale poetului Pont de Veyle:

De la douce et vive gaite

Chacun ici donne l’exemple,

On dresse des autels au the:

Il meritait d’avoir un temple!

Bietii snobi, sa fi stiut ei peste mai putin de doua sute de ani ca ceaiul (devenit bautura pentru bolnavi) va fi inlocuit prin medistofelicele coktailuri, s-ar fi cutremurat de rusine. In fine, este interesant de stiut ca ceaiul a fost considerat timp indelungat, chiar de catre medici, ca o bautura stricatoare. Stiinta contemporana respinge insa hoarat aceasta eroare. Ceaiul contine intr-adevar cofeina (pana la proportia de 4.5%), precum si un alt produs xantic numit teofilina, insa ele nu pot cauza relele fantastice de care era acuzat pe vremuri ceaiul. Ambele substante lucreaza synergetic. Din instinct si mai inainte chiar ca aceste substante sa fie cunoscute, amatorii de ceai s-au ferit de infuziile prea concentrate. Este incontestabil ca abuzul de ceai prea concentrat, mai ales la persoanele prea sensibile poate provoca oarecare neplaceri (dupa cum am spus, insa nu prea grave).

Dar nu exista substanta care sa nu faca rau daca se abuzeaza de ea. Se citeaza cazul unor indivizi care luau zilnic un sfert de kilogram de foi de ceai si chiar mai mult. Dar nu cred ca aceste persoane aveau mintea intreaga. In Anglia femeile uzeaza de tigarete preparate din foi de ceai, care produc fenomene de excitatie cerebrala.

Facand abstractive de aceste excentricitati, precum considera ceaiul ca pe un adevarat binefacator. El stimuleaza digerarea substantelor amilacee, usureaza absorbtia peptonelor stomacale, a caseinei din lapte si a smantanii. Este un foarte placut excitant al sistemului nervos, sustinand - sau chiar sporind usor - limitele normale ale activitatii, fara insa sa provoace o impresie subiectiva de constrangere, adica de lipsa de stapanire a activitatii.

Acest fericit efect se manifesta chiar si in cazurile in care, normal, oboseala ar trebui sa atraga o scadere a activitatii. In afara de o anumita euforie, ceaiul face judecata mai prompta, maximul acestui efect fiind atins cam dupa patruzeci de minute. Se constata, de asemenea, mai multa usurinta a muncii intelectuale.

Zece grame de ceai pekol sporesc cu 10% randamentul acestei munci, precum si a celei muschiulare. Calatorul englez Mac Govern a observat ca in Thibet, grajdarii dadeau sa bea cailor obositi o galeata plina de ceai concentrat. Caii isi recapatau astfel buna dispozitie si-si recuperau puterile. Intrebuintarea continua a ceaiului nu face sa apara la bautori nevoia imperativa de a-I reinoi efectele (cum se intampla cu alcoolul, tutnul sau narcoticele), nu face ca organismului nostrum sa reclame imperios doze din ce in ce mai mari. Virtutile stimulente ale ceaiului (the cups that cheer but not inebriate) i-au deschis in multe tari (de exemplu, in Anglia) atat usile palatelor cat si cele ale colibelor.

Dar exista si popoare, cu totul nestiutoare in ale fiziologiei, care cunosc totusi perfec si utilizeaza stimulatia functional pe care o procura ceaiul, mai ales in ordinea motrice. Tibetanii carora le lipsese o evaluare precisa a timpului pentru a aprecia o scurta deplasare pe care vrea s-o faca, o evalueaza in cesti de ceai. Trei cesti de ceai reprezinta cam 8 kilometri. Aceasta este masura pentru actiunea stimulant. Sa nu radem. Tibetanii au dreptate si cred ca ar fi de mare folos pentru noi, daca i-am imita si am bea mai mult ceai. Mai ales aranii nostri, ar folosi mult daca ar inlocui rachiul si vinul prin ceai.

Ar fi o binefacere nationala. Sa lamurim deci!