Aplicatiile mirosului in viata cotidiana

Aplicatiile mirosului in viata cotidiana sunt multiple. Cea mai cunoscuta, industria de parfumuri, care are rolul de a ne indeparta de mirosul natural al fiecaruia. Fiecare corp uman are un miros caracteristic dat fiind in principal de glandele apocrine (la care secretia este insotita chiar de eliminare de celule secretoare) si de parul de sub brat si regiunile intime. In acelasi context este de precizat actiunea bacteriilor de la suprafata pielii. Amplificarea mirosului este data de starile de stres, frica, excitabilitate maxima. De multe ori ne descoperim emotiile si reactionam imprevizibil fata de diferite persoane si lucruri doar datorita mirosurilor pe care le avem sau le inhalam. De cele mai multe ori problema mirosului este mai mult de natura psihica, important fiind ceea ce se petrece la nivelul mintii noastre si nu la nivelul pielii.

Din cei 6.000 de ingredienti cunoscuti azi in parfurmuri se folosesc combinatiile de natura si concentratie diferita a numai aproximativ 600. Initial de provenienta naturala, ingredientii sunt produsi sintetic in laboratoare. Cercetarea in productia de substante odorante artificiale este foarte laborioasa. Numai pentru a afla structura moleculara ce produce mirosul unui fruct sau al unei plante sunt necesare cateva tone de plante. Rezultatul este reproducerea oricarui miros caracteristic substantelor scumpe si rare cum ar fi aromele secretate de pisica etiopiana sau capra tibetana.

Pe langa parfumurile placute au inceput sa fie cautate si mirosurile urate ca si in cazul jucariilor care sunt impregnate cu substante ce impiedica copiii sa le introduca in gura.

S-au dezvoltat spray-uri cu androsteron steroid folosite de agricultori si veterinari pentru imperecherea porcinelor. Biologii pun in apa in care se dezvolta puietul de peste o substanta cu miros caracteristic care adaugata in viitor in apa lacului va atrage instantaneu pestele ajuns la maturitate.

Mirosul corpului este o adevarata amprenta a acestuia folosita la identificare sau la evaluarea starii de sanatate, de calitate a proceselor fiziologice.

Animalul cu un simt olfactiv foarte dezvoltat folosit din cele mai vechi timpuri de om este cainele. El are doua treimi din creier afectate functiei olfactive, fata de a cincizecea parte la om, iar narile au de zece ori mai multi receptori decat narile stapanului sau. Desi alte animale au capacitate asemanatoare, spre deosebire de caine, nu au dezvoltat instinctul de vanatoare. Caini special antrenati in conditii extrem de dure, zgomot mare si temperaturi de 80ºC de la motoarele vapoarelor si avioanelor, pot detecta in punctele vamale orice drog, arme de foc si explozivi, chiar scaunul pe care a stat cu putin timp inainte o persoana ce purta droguri. Exista caini care pot detecta chiar sapun, petrol, gaze naturale scapate din conducte ingropate la 2 metri sub pamant.

Interesant de semnalat comportamentul cainilor care desi stau sub copacul in care este un fazan ranit, sangerand, nu-l pot adulmeca. Fenomenul se explica prin capacitatea fazanilor de a stopa emisia de feromoni in conditii de primejdie asa incat cainele il vede, dar nu-l percepe olfactiv.

Considerata multa vreme ca putin importanta, pierderea mirosului, stare patologica numita anosmie, este totusi un factor deosebit de handicap. Indivizii cu aceasta maladie traiesc intr-o lume periculoasa, fara a simti miros de gaz, fum sau mancare stricata. Cei nascuti cu ea se considera normali fara a fi cunoscut inainte senzatia de miros. Cei ce o capata mai tarziu au probleme emotionale, psihice importante. Etiologic boala se explica foarte mult pe seama distrugerii celulelor nervoase olfactive, cele mai mici din intregul corp, la socuri mici, inclusiv caderea pe gheata sau de pe bicicleta.