Univers de copil

 Anexe embrionare - vezicula ombilicala, alantoida, cordonul ombilical 

Alaturi de plancenta si vezicula amniotica, alte anexe embrionare sunt: vezicula ombilicala, alantoida si cordonul ombilical, pe care le vom prezenta pe rand.

Vezicula ombilicala este o anexa ce contine substante nutritive necesare pentru o scurta perioada pana la stabilirea relatiei embrionului cu peretele uterin. Daca la embrionul uman cantitatea de substante nutritive este redusa, la unele animale se face exclusiv pe seama acestor substante (galbenusul oului la pasari). Vezicula ombilicala numita si sac vitelin sau vezicula omfalica mai are in afara de rolul sau nutritiv si alte roluri. Asa de exemplu, pe suprafata ei apar celulele germinale, primordiale, care vor migra apoi in corpul embrionar, in regiunea in care se va forma glanda genitala. De asemenea, tot pe suprafata veziculei ombilicale, apar mici insule celulare din care se vor dezvolta vase de sange si elementele figurate al sangelui (rol hematopoetic).

La inceputul dezvoltarii embrionare, vezicula ombilicala este relativ mare in raport cu corpul embrionar, dar in timpul dezvoltarii raportul de crestere se schimba, vezicula ombilicala ramanand mica intr-o margine a placentei, incepand sa se sbarceasca si fiind eliminata a nastere odata cu placenta.

Vezicula alantoida este restransa la om, aparand in a treia saptamana de viata embrionara ca o inmugurire a peretelui veziculei ombilicale. Treptat, ea va ajunge sa se deschisa in portiunea terminala a intestinului, care poarta numele de cloana. De-a lungul canalului alantoidian care leaga vezicula de intestin se formeaza vase de sange – doua artere si doua vene – care poarta denumirea de vase alantoidiene facand legatura cu corpul embrionar. Aceste vase vor fi cuprinse intr-un pedicul ce leaga embrionul de placenta, devenind vase ombilicale, iar pedicul va deveni cordon ombilical. Vezicula alantoida este cuprinsa in buna parte in cadrul peretelui cloacal, in timp ce canalul alantoidian se va astupa si va dispare, in locul sau ramanand un vestigiu la organismul adult, un cordon fibros situat pe peretele intern al abdomenului, intins de la ombilic pana la vezicula urinara si denumit uraca.

Cordonul ombilical face legatura intre embrion si fata fetala a placentei. Atasarea cordonului se face de obicei in centrul placentei, dar se poate intampla sa fie si intr-o zona cuprinsa intre centrul si marginea placentei.

La inceputul vietii embrionare este reprezentat printr-un simplu pedicul scurt, pentru ca atunci cand in el vor fi incluse vasele alantoidiene care vor deveni vase ombilicale, tesutul acestui pedicul sa se transforme treptat intr-o masa de gelatina ce va inconjura vasele sanguine. Peste aceasta masa gelatinoasa se reflecta membrana amniotica, formand peretele cordonului. La inceput, exista doua artere si doua vene ombilicale, dar, inca din primele luni, cele doua vene se vor uni, incat la nastere vor fi prezente in cordonul ombilical doua artere si o singura vena. Interesant de stiut ca aceste vase, datorita miscarilor fatului, se vor rasuci, uneori doar de cateva ori, putandu-se ajunge pana la 200 de rasuciri. La sfarsitul dezvoltarii lui, cordonul ombilical masoara cam 50 cm lungime si 1-2 cm in diametru. Se poate intampla, ca in timpul rasucirilor, sa se formeze adevarate noduri ale cordonului ombilical, lucru care va atrage dupa sine o incomodare a circulatiei normale sanguine.