Albina si paianjenul

Va oferim spre lectura povestirea “Albina si paianjenul” culeasa de George Cosbuc.

Era odata o femeie care avea doi copii: un baiat si o fata. Copiii au plecat amandoi in lume, sa-si caute de lucru, pentru ca mama lor nu avea putere sa-l tina. Baiatul a intrat ucenic la un tesator de panza, iar fata cara pietre pentru zidarii care faceau case.

Dupa o vreme, mama lor s-a imbolnavit de moarte si a rugat pe un om din satul sau, sa dea de stire copiilor. Omul, dupa mult umblat prin lume, a gasit baiatul si fata. Baiatul era tocmai la razboiul de tesut si, cand omul i-a spus de ce a venit, el i-a raspuns:

- Eu ce sa-i fac? Lasa sa moara ca e batrana si i-a sosit ceasul! Eu nu pot sa plec, ca am prea mult de lucru!

Si a ramas baiatul tot la razboiul de tesut, si a tesut mai departe si nu a plecat.

Pe fata a gasit-o omul suind schelele cu pietre in poala hainei. Cand omul i-a spus de ce a venit, fata a lasat prietrele jos si a inceput sa planga, dupa care a plecat intr-un suflet spre casa.

Cand a vazut-o mama sa, s-a ridicat din pat si de multa bucurie i s-a limpezit sufletul. Dar, s-a facut neagra de suparare cand a aflat ca baiatul nu a vrut sa vina sa o vada. A luat capul fetei intre maini, a sarutat-o pe frunte si a zis:

Macar ca el a uitat de mine tocmai in ceasul mortii mele, eu va iubesc la fel pe amandoi. Il iubesc si il iert. Si, daca a facut el cu asta vreun pacat, eu nu-l judec, ca pot gresi. Sa-l judece Dumnezeu, ca e drept si puternic, iar judecata Lui e fara greseala!

Asta a zis biata mama, apoi si-a lasat capul pe capatai, a inchis ochii si a murit.

Si in clipa aceea fata s-a facut albina, iar baiatul paianjen.

De atunci, paianjenul traieste singur, fara frati si surori, si fara parinti. El fuge de lumina si vesnic isi tese panza prin locuri intunecoase, fiind mai tot timpul posomorat si suparat, iar oamenii il urgisesc si, oriunde il afla, ii strica panza, iar pe el il fugaresc ori il omoara.

Dar albina e vesele si zboara toata ziua de pe floare pe alta, traind cu parintii, cu fratii si surorile la un loc. Oamenii o iubesc si o vad cu drag, caci ea imparteste cu toti ce aduna singura si tuturor le da mierea ei, iar casa ei e fagurele cel balgen ca soarele. Din ceara albinelor crestinii fac lumanarile, pe care le aprind in ceasul mortii si le pun sa lumineze sub icoana Maicii Domnului.